O molie uriașă, cu o anvergură a aripilor de 25 cm, descoperită în zona unei școli din Australia - Ziarul de Maramures

O molie uriașă, cu o anvergură a aripilor de 25 cm, descoperită în zona unei școli din Australia

Un exemplar de molie uriaşă, care este foarte rar văzut de oameni, a fost descoperit recent în Australia, în zona unei şcoli aflate în construcţie, relatează Live Science. Insecta de dimensiuni considerabile este atât de grea încât nu poate să zboare şi atinge dimensiunea maximă cu doar câteva zile înainte de împerechere, apoi moare.

Molia uriaşă de lemn (Endoxyla cinereus) este cea mai mare specie de molie din lume.

La maturitate, femelele, care sunt de aproximativ două ori mai mari decât masculii, pot cântări până la 30 de grame, iar anvergura aripilor lor poate atinge 25 de centimetri, potrivit Australian Museum. Această specie trăieşte în pădurile din Australia şi Noua Zeelandă.

Exemplarul uriaş de molie de lemn de sex feminin a fost descoperit de muncitorii aflaţi pe şantierul unei şcoli din localitatea Mount Cotton din Queensland, la marginea unei păduri tropicale.

După ce au fotografiat descoperirea impresionantă, muncitorii au eliberat molia în sălbăticie.

Meagan Steward, directoarea şcolii, a descris-o drept ”o descoperire uimitoare”, însă a precizat că muncitorii ”nu au fost surprinşi” deoarece sunt vizitaţi frecvent de o gamă largă de animale sălbatice, inclusiv wallaby, koala, raţe, şerpi, broaşte de copac, posumi şi broaşte ţestoase, se arată într-un comunicat emis de şcoală.

Larvele acestei insecte supradimensionate, trăiesc în interiorul copacilor de eucalipt înainte de a reapărea, aproximativ un an mai târziu, sub formă de omizi, care coboară apoi cu ajutorul firelor de mătase pe sol, unde se hrănesc cu rădăcinile arborelui. Omizile suferă apoi o metamorfoză şi reapar, în forma finală, de molie uriaşă, potrivit Australian Museum.

Exemplarele de sex masculin, mai mici, zboară pe distanţe scurte în căutarea femelelor pentru a se împerechea la nivelul solului. Dacă reproducerea are succes, fiecare femelă depune în jur de 20.000 de ouă din care ies larve. În pofida dimensiunii lor, aceste molii uriaşe sunt rareori văzute de oameni deoarece mor la scurt timp după reproducere, conform Australian Museum.

Şcoala era închisă când a fost descoperită molia, astfel încât elevii nu au putut să vadă în mod direct exemplarul uriaş.

 

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!