Cimpanzeii din Gabon au o metodă surprinzătoare de îngrijire a rănilor, pe care o utilizează nu doar pentru tratarea propriilor leziuni, ci şi pe cele ale semenilor lor. Aceasta constă în prinderea unor insecte şi aplicarea lor direct pe rana deschisă, după cum au observat în premieră oamenii de ştiinţă, relatează AFP și Agerpres.
Descoperirea, publicată luni în jurnalul ştiinţific Current Biology, aduce o contribuţie importantă la dezbaterea asupra capacităţii cimpanzeilor – şi a animalelor în general – de a-şi ajuta semenii în mod dezinteresat.
„Citim în cărţile de biologie despre toate acele lucruri uimitoare pe care le pot face animalele (…). Cred că asta s-ar putea număra printre ele; ceva ce va ajunge în cărţi sub formă de cunoştinţe generale”, a declarat entuziastă pentru AFP Simone Pika , biolog la Universitatea din Osnabrück, Germania, coautoare a studiului.
Punctul de plecare datează din 2019, când o femelă adultă a fost filmată cercetând o plagă de la piciorul puiului ei, un cimpanzeu adolescent. Ea a prins apoi brusc o insectă, a imobilizat-o între dinţi şi apoi a aplicat-o pe rană. După ce a scos insecta din rană, ea a repetat operaţiunea de două ori. Scena a avut loc în Parcul Naţional Loango, care se învecinează cu Oceanul Atlantic, în vestul Gabonului, unde cercetătorii studiază un grup de 45 de exemplare de cimpanzeu central sau tschego (Pan troglodytes troglodytes), o specie pe cale de dispariţie. Ulterior, pe o perioadă de cincisprezece luni, oamenii de ştiinţă au observat cimpanzeii folosind aceeaşi tehnică de nu mai puţin de 19 ori, pe ei înşişi. În alte două ocazii, ei au notat că cimpanzeii răniţi au fost trataţi în acelaşi mod de către un seamăn sau de mai mulţi în acelaşi timp.
Rănile, uneori cu lăţimea de câţiva centimetri, pot rezulta din conflicte între indivizii din grup, sau cu alte grupuri învecinate.
Cimpanzeii răniţi nu au protestat. „Este nevoie de multă încredere pentru a aplica o insectă pe o rană deschisă”, a spus Simone Pika. „Ei par să înţeleagă că această insectă va ajuta rănii. Este incredibil”, a adăugat specialista.
Proprietăţi calmante?
Cercetătorii nu au identificat ce fel de insectă a fost utilizată, însă ei cred că este vorba despre o specie zburătoare, după mişcarea rapidă pe care o fac cimpanzeii pentru a o prinde. Ei cred că această insectă ar conţine substanţe „care ar putea avea un rol antiinflamator sau chiar calmant”, a explicat Simone Pika.
Se ştie că insectele au diverse proprietăţi medicinale. Sunt necesare, însă, cercetări suplimentare pentru a se afla despre ce specie de insectă este vorba şi care este rolul exact al acesteia, precum şi eficacitatea metodei. Comportamentele de automedicaţie au fost deja observate la alte animale (păsări, urşi, elefanţi şi altele), spre exemplu prin ingestia anumitor plante. Însă, în acest caz, cimpanzeii utilizează această tehnică inclusiv pentru a-şi ajuta semenii. Cu toate acestea, o parte a comunităţii ştiinţifice „încă se îndoieşte” de capacitatea speciilor de animale de a prezenta aşa-numitele comportamente prosociale, adică de ajutor reciproc fără a aştepta ceva în schimb, după cum a declarat Simone Pika. În acest caz, cimpanzeii nu au nimic de câştigat, a subliniat ea.
Aşadar, de ce o fac? În cazul oamenilor, comportamentul prosocial este în general asociat empatiei. Este posibil ca acelaşi sentiment să fie aplicabil şi în cazul cimpanzeilor, însă „nu ştim”, a notat cu precauţie cercetătoarea, adăugând că „aceasta este o ipoteză pe care trebuie să o investigăm”.