Customize Consent Preferences

We use cookies to help you navigate efficiently and perform certain functions. You will find detailed information about all cookies under each consent category below.

The cookies that are categorized as "Necessary" are stored on your browser as they are essential for enabling the basic functionalities of the site. ... 

Always Active

Necessary cookies are required to enable the basic features of this site, such as providing secure log-in or adjusting your consent preferences. These cookies do not store any personally identifiable data.

No cookies to display.

Functional cookies help perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collecting feedback, and other third-party features.

No cookies to display.

Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics such as the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.

No cookies to display.

Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.

No cookies to display.

Advertisement cookies are used to provide visitors with customized advertisements based on the pages you visited previously and to analyze the effectiveness of the ad campaigns.

No cookies to display.

Croaziera
Rămăşiţe umane şi de animale vechi de 7000 de ani, descoperite într-un sit arheologic din Arabia Saudită - Ziarul de Maramures

Rămăşiţe umane şi de animale vechi de 7000 de ani, descoperite într-un sit arheologic din Arabia Saudită

Rămăşiţe umane şi de animale, vechi de 7000 de ani, au fost excavate de arheologi din interiorul şi din jurul unui mustatil, un monument străvechi de formă dreptunghiulară, ce era folosit în cadrul unor practici rituale preistorice, pe teritoriul de azi al Arabiei Saudite, conform LiveScience și Agerpres.

Rămăşiţele umane aparţin unui bărbat în jur de 40 de ani şi au fost descoperite într-o cameră mortuară aflată imediat lângă mustatil – structură care a primit denumirea de la cuvântul arab pentru „dreptunghi”. Acest vestigiu este unul dintre cele peste 1600 de mustatile similare descoperite pe teritoriul Arabiei Saudite începând cu anii ’70. În marea lor majoritate îngropate sub nisip, aceste structuri rituale au fost construite într-o perioadă în care, pe teritoriul Arabiei Saudite se aflau savane întinse, populate de elefanţi şi de hipopotami şi presărate cu ochiuri de apă.

SFARA

Constructorii acestor edificii străvechi erau probabil membrii unui cult necunoscut istoriei. Pe măsură ce schimbările climatice au deşertificat peisajul, este posibil ca membrii acestei comunităţi să-şi fi sacrificat animalele în încercarea de a-i îmbuna pe zei, conform arheologilor.

Noua excavare, prezentată în cadrul unui studiu publicat la 15 martie în PLOS One, a identificat noi detalii despre aceste structuri misterioase şi despre oamenii care le-au construit.

„Aproape că nu există nimic scris despre mustatile şi despre sistemul de credinţe din care făceau parte”, a comentat coordonatoarea studiului, Melissa Kennedy, arheolog la University of Western Australia. „Doar zece mustatile au fost excavate, iar acest studiu este unul dintre primele care au fost publicate. Încă nu ştim prea multe despre aceste tradiţii”, a adăugat ea.

Mustatilele pot varia ca aspect, dar de obicei este vorba despre nişte dreptunghiuri alungite construite din ziduri de piatră nu foarte înalte – aproximativ 1,2 metri înălţime. Săpăturile arheologice au dezvăluit şi o serie de structuri complexe aflate în interiorul unor astfel de vestigii, printre care ziduri interioare şi coloane de susţinere care demarcau camere interioare folosite probabil pentru ospeţe şi sacrificii rituale, conform Melissa Kennedy.

În interiorul acestor structuri, a căror lungime variază între 20 şi 600 de metri, se aflau şi pietre sacre, dispuse într-o cameră specială aflată la capătul opus intrării. Uneori aceste pietre sacre erau fragmente de meteoriţi şi erau folosite probabil pentru a comunica cu zeii.

Mustatilul nou descoperit este localizat la 55 de kilometri est de oraşul antic AlUla. El are lungimea de 140 de metri şi este construit din gresii locale. În acest perimetru au fost descoperite 260 de fragmente de cranii şi coarne de animale domestice.

„Probabil că aduceau animale cu ei şi le sacrificau în aceste locuri, oferind craniile drept ofrandă zeilor, în timp ce se ospătau cu carnea rezultată din sacrificii. Nu putem fi însă siguri dacă sacrificiile se desfăşurau chiar în acest loc, pentru că nu am găsit şi alte feluri de oase (în afara craniilor şi coarnelor n.r.)”, a mai precizat arheologul australian.

La mică distanţă spre nord de mustatil, arheologii au descoperit un „cist”, un tip de cameră mortuară construită în Neolitic şi până în Epoca Bronzului în Europa şi Orientul Mijlociu. Analiza rămăşiţelor omeneşti descoperite acolo indică faptul că îi aparţin unui bărbat între 30 şi 45 de ani, care suferea probabil de osteoartrită, o maladie degenerativă a încheieturilor, care este cea mai comună formă de artrită.

Analiza cu carbon a resturilor umane şi a celor animale a arătat că bărbatul a fost îngropat acolo la aproximativ 400 de ani după ce au fost făcute jertfele de animale – un semn că mustatilele au fost locuri rituale folosite în mod repetat, de-a lungul unor lungi perioade de timp.

Foto: Melissa Kennedy, Twitter

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!