Editorial: O dramă orweliană urbană! Partea I

”Îmi plac porcii. Câinii se uită la noi de jos în sus, pisicile se uita de sus în jos. Doar porcii ne trateaza ca pe egalii lor!” (Winston Churchill)

Am avut mari așteptări de la noul Consiliu Local băimărean. După zece ani de autocrație speram ca lucrurile să intre in normalitate, adică în ferma noastră urbană să fie o diviziune corectă a muncii. Vaca să dea lapte, oaia să dea lână iar găina să ouă.

Constat că…cu mici exceptii aproape nesemnificative, în orașul nostru se derulează o anume dramă orweliană, o parabolă despre trădare, corupție, oportunism și slugărnicie. Nici vorbă de revoltă sau frondă civică față de ”proprietar”. Nu atâta timp cât cea mai mare parte dintre exemplarele nou alese sunt aceleași jigodii servile, specie care se gudură și amușină la vederea stăpânului.

Cu papion sau cravată, cu pălărie sau alopecie androgenetică, tunsoare pixie sau bob, aleșii și alesele comunității par sedați și subjugați de personalitatea fermierului șef, alternându-și prestațiile, pentru ”stupid people” , între stări preorgasmice cosmice și o falsă belicozitate tragi-comică.

În locul ciobăneștilor, pitbulilor si rottweilerilor supărați pe lume, specii care-și clamau în campania electorală intenția de a muri la gâtul hoților și fariseilor, luptând până la capăt pentru nevoile și așteptările cetățeanului, ne-am ales cu niște exemplare de chihuaua, bichon, pekinez, chow chow, puli si vreo doi saint bernard bătrâni, obosiți și cu proteză dentară mobilă. Nici vorbă să auzim urlete de furie sau lătratul violent al apărătorilor sărmanilor plătitori de taxe, fără locuri de parcare, amorțiti de foame sau frig, cu vaccinarea la zi. Avem în schimb parte de un scheunat în canon, uneori libidinos și jenant, apreciativ și aprobativ privind condițiile din canisa publică în care trăim, din partea revoluționarilor antivaccin, antisistem și antigel. Și doar câteva încercări de rebeliune repede suprimate cu biciul sau colții urlatorilor.

În loc să se ocupe de drumurile sparte, parcările lipsă, intersecțiile neamenajate, școlile înghețate și ghetourile mizere de la periferie, locatarii fermei comunitare, frumoși și bine hrăniți din bani publici sunt mai interesați de propriile hobbydog-uri, smart cotețe, start up-uri și alte bazaconii anglicizate, fapt posibil datorită stării de hibernare pandemică în care ne bălăcărim, interesați de like-uri si postări imbecile.

Asta în timp ce reprezentanții noștri sunt mai preocupați să-și asigure stocurile consistente de Wolfpack presat la rece cu vită Black Angus și Alleva Holistic Maxi Puppy cu pui, raţă, aloe vera şi ginseng, în timp ce-și întorc,plin de dispreț ,dosurile frezate și coafate… spre gloata de metiși comunitari răpciugoși, abulici și lihniti de foame…sau poate de așteptări.

În această primă parte nu mi-am propus să identific cine sunt personajele care întruchipează suinele Snowball, Napoleon și Squealer. Am dorit să fac doar o parabolă cu trimitere la o fabulă epică despre animalismul urban în care trăim astăzi. În mod conștient, iresponsabil și mai ales..inexplicabil!

Continuarea în partea a doua…

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!