Mi-e scârbă de voi, ”boierilor”! - Ziarul de Maramures

Breaking News

Mi-e scârbă de voi, ”boierilor”!

Mi-e silă de angajații infatuați și superficiali, care se cred ”boieri” în instituția statului

Niciodată nu am crezut că voi ajunge să scriu un comentariu de presă legat de angajații unei instituții publice care nu pot să dea dovadă decât de o infatuare dusă la grotesc, o puturoșenie ieșită din comun și o lipsă de empatie crasă față de cetățenii urbei noastre.

Acești angajați, plătiți din bani publici, care muncesc și sunt în slujba noastră, a băimărenilor, aleg să facă parte din pleava instituției fără să înțeleagă că ei sunt de fapt adevărații ”ambasadori” în relația dintre instituția pe care o reprezintă și micii sau marii antreprenori. Relațiile ar trebuie să fie cordiale și nicidecum flegmatice, așa cum se întâmplă cu slujbașii de la Comercial, care au o atitudine ostilă față de agenții economici, indiferent de anvergura acestora (și aici nu fac referire la agenții economici ”piloși”).

În opinia mea, acest Comercial este cel mai important departament din Primăria Municipiului Baia Mare. De ce? Pentru că de aici pornește economia orașului. Probabil veți spune că e impropriu spus, însă eu consider că așa este și vă exemplific scurt. Este foarte important ca economia orașului să meargă, să se dezvolte. Această economie nu se poate dezvolta dacă, atunci când soliciți obținerea unei autorizații de funcționare te lovești de un angajat căruia îi place să sictirească și să batjocorească viitorul antreprenor. Este adevărat că legea trebuie respectată însă atunci când ceri documentație în plus doar pentru că tu, ca și angajat ești un infatuat și vrei să-ți arăți mușchii neargumentat, cu un salar încasat lunar din bani publici, înseamnă că nu doar tu, ”ambasadorule”, care nu ești, ai o problemă, ci o reală problemă o are și instituția pe care o reprezinți. Faptul că tu, în calitatea ta de angajat, nu-ți asumi nicio responsabilitate în munca pe care o faci, trebuie să înțelegi că dai cu minus atât pentru instituția pe care o reprezinți, cât și pentru comunitate și ar fi bine…să te cari. E drept că nu ai cum să înțelegi sintagma ”să te cari” pentru că nu te ajută IQ-ul însă poate există cineva din apropierea ta, care să-ți explice că ai putea fi un erou prin plecarea ta…

Sunt suficienți agenți economici care mi-au relatat prin ce au trecut pentru a putea obține autorizațiile de funcționare, pentru a-și putea porni afacerile. Și nu este normal ce se întâmplă. La modul cel mai serios afirm că, această comunitate băimăreană are parte de un sistem administrativ local și mai ales comercial defectuos cu hatâruri care nu ar trebui să existe, cu angajați care-și dau ochii peste cap sau râd flegmatic. Angajați care au falsa impresie că băimăreanul este în slujba lor și nu invers. Angajați care se cred boieri pe domeniul statului, pe care ar trebui să-l reprezinte cu respect, eleganță și diplomație.

Când nu cunoști arta comunicării și deții un astfel de post într-un segment cheie, un segment care dă startul afacerilor în municipiul Baia Mare și nu dorești să-ți recunoști incompetența căci, deh! postul e călduț și banii sunt mulți și vin ușor, municipalitatea are o problemă, la propriu. Și o are pentru că vine un moment când nu mai e suficient să-ți cobori capul sub curea sau să menții metehnele deplasate ale fostului șef proaspăt plecat, ci trebuie să faci ceva mai mult pentru că așa e viața și pentru că așa îți cere normalitatea. Dar tu, angajatule infatuat, ai resursele necesare? Dă-mi voie, să mă îndoiesc! Și pe bună dreptate…

Acești funcționărași, care cică muncesc mult și greu la acest Comercial, întocmesc autorizații cu informații greșite datorită gradului crescut și accentuat de puturoșenie fără să cunoască în fapt ce conțin dosarele depuse de agenții economici. Informațiile și le iau din sistem, căci de acolo se emite fluturașul și este mai ușor așa, pentru sărăcuții și oropsiții de ei.

E de noaptea minții ce daune poate să producă un astfel de angajat incompetent, închipuit și puturos, agentului economic. Și afirm acest lucru din propria mea experiență pe care am să o împărtășesc cu voi, cititorii mei, într-un alt comentariu de presă, dar și în cadrul emisiunilor care urmează să le realizez pentru Ziarul de Maramureș. Voi face publice conversații, care nu pot fi catalogate, ca făcând parte dintr-o lume a normalității, ci din sfera anormalității, a disfuncționalității instituționale. Acesta e doar începutul…Păcat!

Prezentul comentariu de presă este dedicat celor ”dăștepți” și ageri la minte 🧐

PARTEA a II-a

Fără cucoane ”sadice” și fără creier în instituția statului. Stimați cetățeni, fiți curajoși, demni și încrezători în voi!

3 Comentarii

  • Aveti perfecta dreptate si eu am avut probleme cu ei, este foarte adevarat că fac discriminari, daca suntem de culoare, avem firma si aviz emis de la Primarie pentru a comercializa in parc la stadion si azi nu ne mai lasa.

  • Nu doar la Comercial dai peste incompetenti ingamfati. La evidenta populatiei am intalnit o incompeneta care m-a trimis la plimbare pentru o hartie care se putea scoate on-line in maxim 5 minute. Dar evident, incompetenta nu a stiut/vrut sa ma indrume. Am ramas asadar fara act de identitate inca doua saptamani, din cauza unei incompetente.

  • Felictari pentru articol!
    Si eu am avut neplacuta experienta de a fi tratat cu infatuare si indiferenta de acesti functionari ai primariei Baia Mare cu ocazia unei solicitari catre aceasta institutie, dar, mai mult, pot sa aduc in discutie modul de comportament civilizat si adecvat al functionarilor primariei Oradea, unde esti primit cu respect si disponibilitatea de a solutiona cererea ta in timp rezonabil… acolo e o alta cultura despre serviciul in favoarea cetateanului, asupra responsabilitatii profesionale, maniera administrativa si de reprezentare etc…

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!