Printre motivele anarhiei sociale în care trăim se numără și lipsa de respect față de autoritate, stat, lege, ordine și disciplină.
Democrația învățată la colțul de stradă sau cârciuma din cartier, copiată la colegiul tehnic sau cumpărată la facultățile cu plată, au determinat și alimentează violența publică generalizată, extrem de acută pe social media, instrumentul cel mai toxic pentru civilizația secolului actual.
În generația mea să nu faci ”armata”, adică să nu depui jurământul militar față de țară și să nu transpiri pregătindu-te cel puțin nouă luni pe câmpul de instrucție, era ceva de neconceput. Doar fătălăi, bolnavii cronici, martorii lui Iehova și beizadelele oligarhiei comuniste se sustrăgeau de la stagiul militar, orele de educație fizică sau activitățile voluntare. Iar surprinzător, marea majoritate a învârtiților de atunci dețin astăzi funcții de conducere în instituțiile statului, justiție, armată, poliție, serviciile de informații sau alte instituții bugetare.
Nu insinuez că stagiul militar te făcea mai deștept sau competent dar sigur mai sănătos, plus că se inocula gena camaraderiei, altruismul, solidaritatea umană, rezistența la greutățile vieții, mândria personală, valori la care se adauga o undă de patriotism care nu se alterează indiferent de data zilei naționale, denumirea imnului sau numele conducătorului vremelnic de la București.
Într-o lume a competențelor discutabile și într-un sistem în care contează nu ceea ce știi să faci ci să ai o diplomă, orice fel de licență fie și de la CUN sau altă facultate mediocră cu nume de voievod, meritocrația este o realitate nulă și avenită. Mizeria morală a oportunismului, carierismului, tupeismului și nesimțirii a pus stăpânire peste o țară care se screme să răzbată prin vicisitudinile vremurilor. Trăim vremea sfertodocților cu doctorate universitare, a agramaților și bâlbâiților peltici din politică, a nepotismului și traficului de influență, moralității slițului deschis și al poalelor puse în cap. Iar în tot acest timp, poporul dezbinat și manipulat se luptă cu el însuși, folosind parul și ranga, într-un delir de tip canibal și o isterie generalizată, stare susținută de mass media aservită, trolii și lăcustele facebookiste cu apucături de paraziți.
Această scriere, ca să citez un coleg din zona presei încă libere, nu se constituie într-un rechizitoriu public colectiv. Scopul lui este de a da o palmă morală acelor instituții ale statului care sunt la un pas de a deveni case de toleranță, lăcașe de perdiție, centre de swing sau popasuri gen gloryhole de pe marginea astostrăzilor europene. Un vot de blam celor peste 1215 generali, chestori și amirali avansați în grad după 1990, din care doar mai puțin de 85 se pot ridica din fotoliu și doar 15 ar trebui să meargă la război, doamne ferește să fie cazul.
Mă întreb dacă cei peste 1.000 de militari cu constelații pe umeri, aflați în rezervă sau retragere, marea lor majoritate fără cariere militare complete, le este oare cât de puțin rușine să ridice pensiile de serviciu mult prea mari, în raport cu ce au făcut ei pentru țară. Nu mă refer nici o secundă la cei câțiva, mult prea puțini, generali veterani de război pe care i-am abandonat ca nație, pentru a-i mai scoate în mod ostentativ la vedere, cu ocazia unor festivități oficiale. Chiar și în acest context de furie morală, nu vreau să mă refer din motive de total dispreț, la generalii politicieni, sportivi sau cântăreți de muzică populară, ”ofițeri” ai căror grade sunt mai nedemne decât condicuța unei prostituate olandeze cu carte de muncă.
Am scris aceste rânduri umilit în condiția mea de cetățean dintr-o țară a derogărilor și derogaților, în care generalii sunt avansați anual iar amiralii odată la doi ani, pentru că le permite gradul funcției. Și cu toată pleiada de generali români activi și cu ifose de fanfaroni, flancul operațional sud estic al NATO, trupe campate pe un teritoriul încă independent și suveran, pregătite să intervină în actualul conflict interetnic slav se află sub conducere franceză, măreața democrație a Europei dislocând în România, o mie de militari care în opinia unora contează mai mult decât 10 mii de militari români din trupele operative.
Chiar dacă armata noastră are doar 50 de mii de militari cu tot cu bucătari, veselari, furieri și magazionieri iar flota noastră aeriană este la mila dronelor iraniene, să predai în mod umil și servil comanda militară… unei țări oaspete, mi se pare prea mult și prea dezonorant. Un fapt posibil pentru că actualii lideri români dau dovadă de un patriotism discutabil, de tip fanariot, întinând astfel ziua națională pe care o vor celebra cu litanii sforăitoare și inepții populiste.
Încercați și nu uitați, asta dacă mai puteți, că….
”Onoarea nu se pierde decat o singura data.” ( Carl von Clausewitz)
Sursa foto-Ministerul Apararii Nationale, Romania
