Nu este om care să nu fi fost umilit, cel puțin odată în întreaga sa viață. Este inevitabil pentru că sunt momente în care greșim prin gândire, acționăm cu nesăbuință sau îi jignim și rănim pe alții din vanitate sau orgoliu. Umilința este o stare de spirit proprie individului și nu unei colectivități.
Dar umilirea unei întregi comunități care tace într-o stare de neputință asumată depășește deja limita întelegerii umane. Cu o presă în mare parte aservită sau tăcută care nu informează și nici nu ia atitudine, comunitatea noastră a ajuns să fie manipulată prin social media, fiindu-i servite subiecte care nu au nici o legătură cu interesul comun.
Baia Mare are categorii socio-profesionale de valoare certă, dar care tac și se scufundă într-o complicitate tacită și vinovată. Mă întreb de ce acceptă să fie umiliți oamenii de afaceri fără de care municipiul ar fi un oraș mort. De ce nu au nimic de spus medicii, profesorii, avocații, notarii, oamenii din zona artei și a culturii? Cine să alimenteze spiritul civic al unui oraș îmbâcsit de mizerie și incompetență?
Cetățenii simpli din cartiere care așteaptă de la o zi la alta să rămână cu gunoaiele în fața blocului? Sau poate zilierii și asistații sociali care-și îneacă neputința în cârciumile de cartier unde beau alcool evazionat. Cu siguranță nu locatarii din blocurile ANL sau locuințele sociale care au de ales între pâinea zilnică și plata apei calde sau a încălzirii. Sau minoritarii de pe Craica ori Pirită care trăiesc din colectarea fierului vechi sau din mila ONG-urilor care mai pun câte un container cu dușuri și toalete.
De 30 de ani ne sunt servite promisiuni deșarte, parțial sau niciodata onorate de primarii cu dosare penale. Autogara este o rușine națională, gara CFR este un bordel public și raiul drogaților la doi pași de o biserică măreață, ștrandul și bazinul de înot descoperit au devenit o ruină sau groapă de gunoaie, stadionul o palmă pe obrazul unui oraș cu istorie sportivă, piața Izvoare un talcioc al contrabandiștilor și falșilor producători iar pungile de sărăcie o realitate ce definește incapacitatea administrativă a unui oraș dominat de corupție endemică.
Nu s-a construit nimic util și semnificativ pentru băimăreni. În schimb au prosperat prin construirea de zone rezidențiale cei din mafia imobiliară, s-au inmulțit supermarketurile și molurile multinaționalelor, au apărut ca ciupercile după ploaie spălătorii automate, săli de jocuri și cazinouri, policlinici private, case de amanet și schimb valutar. Iar puținul teren verde care mai rămăsese nevândut acum 15 ani, a fost dat gratis bisericilor ortodoxe, catolice și cultelor neoprotestante, ca să ridice ziduri de separație între ei și oameni.
Astăzi orașul este condus de o formă de autocrație medievală, nu de un deliberativ cu oameni responsabili și curajoși. Liderii comunității constituiți într-o structură oligarhică sunt lichidatorii judiciari, dezvoltatorii imobiliari, comercianții veroși, cârciumarii deveniți consilieri locali, patronii firmelor de taximetrie, proprietarii de clini și farmacii, traficanții de influență, proxeneții și dealerii de droguri.
Putem să avem nenumărate muzee și expoziții, bâlciuri și talciocuri, paranghelii și spectacole publice dacă băimărenii ajung să-și urască orașul, confiscat de nomenclatura oneroasă. Există o stare de așteptare generală materializată în bârfele de pe terase, și șușotelile dintre blocuri. Așa nu se mai poate căci conducerea municipiului cu străzile cârpite, aglomerat, murdar, plin de gunoaie și puțind a urină de șobolani ne otrăvește mințile, chiar dacă am numit bulevardele după regi importați, ce nu au călcat niciodată în orașul unde cândva… oamenii umblau cu frunțile ridicate și mândria în priviri.
Azi nu mai suntem o comunitate, ci doar o turmă de oi care trăiește divizată, chiar dacă-și clamează prin fariseii plătiți, unitatea și identitatea iluzorie.
Așa nu se mai poate…ajunge!
”Umilința este umbra fricii de care nu vom scăpa până la moarte” (Teodor Dume)
