Băimărean reținut de polițiști după ce s-a urcat la volan beat criță și fără permis - Ziarul de Maramures

Băimărean reținut de polițiști după ce s-a urcat la volan beat criță și fără permis

Polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 61 de ani din municipiu, care a fost implicat duminică într-un accident rutier soldat doar cu pagube materiale. Atât de băut a fost omul încât acesta nu a reușit să sufle în aparatul etilotest.

Accidentul s-a produs la intersecția străzii Universității cu strada Luminișului, unde bărbatul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a acroșat bordura din partea dreapta, producând avarii autoturismului pe care îl conducea.

În urma verificării documentelor și a interogării bazelor de date ale poliției s-a constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Având în vedere prezența halenei alcoolice, i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, însă, din cauza stării avansate de ebrietate, nu a fost posibilă testarea și a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, precizează Poliția Maramureș.

Împotriva bărbatului s-a dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi propuse măsuri legale. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

În total, în acest week-end, polițiștii rutieri maramureșeni au întocmit dosare penale pentru 16 infracțiuni rutiere constatate pe drumurile publice. Astfel, au fost constatate șapte infracțiuni de conducere fără permis, patru de conducere sub influența băuturilor alcoolice, restul fiind alte infracțiuni (conducerea unui vehicul neînmatriculat, refuz de prelevare probe biologice de sânge, etc). Sunt cercetați pentru comiterea acestora 11 bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 61 de ani, a mai relatat sursa citată.

Foto-arhiva

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!