Bărbat din Tăuții Măgherăuș, reținut pentru 24 de ore. Alți trei șoferi s-au ales cu dosare penale pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice - Ziarul de Maramures

Bărbat din Tăuții Măgherăuș, reținut pentru 24 de ore. Alți trei șoferi s-au ales cu dosare penale pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice

În cursul zilei de ieri şi azi-noapte, poliţiştii maramureşeni au identificat în trafic patru bărbaţi care au comis infracţiuni la regimul rutier.

Trei dintre aceştia au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind între 0,59-1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, unul având şi permisul de conducere reţinut. Poliţiştii au întocmit trei dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Totodată, la ora 19.10, poliţiştii din Tăuţii Măgherăuş au fost sesizaţi despre faptul că, pe strada 114 din Buşag, un autoturism a intrat într-un cap de pod. La faţa locului, poliţiştii au identificat un bărbat de 60 ani din Baia Mare, care s-ar fi aflat într-o stare vădită de ebrietate. Din cauză că bărbatul nu ar fi reuşit să fie testat cu aparatul etilotest, a fost condus la Centrul Medical de Permanență Seini în vederea recoltării de probe biologice de sânge. Ulterior, bărbatului i s-a confirmat consumul de băuturi alcoolice. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul de 60 ani figura cu dreptul de conducere anulat.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar bărbatul de 60 ani a fost reţinut pentru 24 de ore.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!