Cel mai mare traficant de droguri din Columbia, "Otoniel", extrădat în SUA - Ziarul de Maramures

Cel mai mare traficant de droguri din Columbia, „Otoniel”, extrădat în SUA

Cel mai mare traficant de droguri din Columbia, „Otoniel”, a fost extrădat miercuri în Statele Unite, a anunţat preşedintele columbian Ivan Duque, notează AFP și Agerpres.

„Vreau să informez că Dairo Antonio Usuga, zis Otoniel, a fost extrădat”, a declarat miercuri seară preşedintele columbian pe Twitter.

Cel mai căutat traficant de droguri din Columbia, „Otoniel”, în vârstă de 50 de ani, a fost arestat la 23 octombrie în nord-vestul ţării în cursul unei vaste operaţiuni militare. El este urmărit penal pentru trafic de droguri din 2009 la un tribunal din New York.

„Este cel mai periculos traficant de droguri din lume, ucigaş de lideri sociali şi poliţişti, un violator de copii şi adolescenţi. Astăzi, triumfă legalitatea, statul de drept, forţa publică şi justiţia”, şi-a exprimat satisfacţia şeful statului columbian.

Media locale au difuzat imagini cu un convoi impresionant de vehicule blindate, escortate de poliţişti puternic înarmaţi, îndreptându-se spre aeroportul din Bogota. Apropiaţi ai victimelor lui Otoniel au cerut „suspendarea” extrădării, invocând dreptul lor de a cunoaşte adevărul şi de a primi despăgubiri. Dar justiţia columbiană a dat în cele din urmă undă verde extrădării sale joi, a declarat pentru AFP echipa de avocaţi ai lui Usuga.

Provenit dintr-o familie de ţărani din nord-vestul Columbiei, Dairo Antonio Usuga a fost un luptător într-o gherilă de extremă stângă, apoi un paramilitar de extremă dreaptă înainte de a prelua conducerea unei organizaţii de trafic de droguri având aproximativ 1.600 de membri, care exporta în medie în fiecare an aproape 300 tone de cocaină în aproximativ treizeci de ţări, potrivit autorităţilor. El i-a urmat la conducerea Clanului Golfo fratelui său, Juan de Dios, zis „Giovanni”, care a fost ucis de poliţie în 2012.

În cinci decenii de război împotriva drogurilor susţinut de Statele Unite, Columbia a ucis sau capturat mai mulţi baroni ai drogurilor, printre care Pablo Escobar, împuşcat de forţele de ordine în 1993. Dar ţara rămâne cel mai mare producător mondial de cocaină, iar Statele Unite principala piaţă, în timp ce violenţa legată de traficul de droguri continuă.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!