PNL PSD AUR PSD
Premierul britanic Boris Johnson demisionează, anunţă BBC - Ziarul de Maramures

Premierul britanic Boris Johnson demisionează, anunţă BBC

Premierul britanic Boris Johnson demisionează, au relatat joi mai multe mijloace de informare în masă, inclusiv BBC, transmit Reuters și Agerpres.

PNL

Premierul a acceptat să demisioneze după un val de renunţări din cabinetul său, într-o convorbire cu liderul grupului deputaţilor conservatori fără portofoliu Graham Brady, a precizat BBC.

PSD

La rândul său, un reporter al tabloidului The Sun a informat că premierul va rămâne lider al Partidului Conservator până la alegerea unui nou şef al formaţiunii, în această vară. Însă BCC a relatat că Johnson îşi va da demisia şi din funcţia de şef al Partidului Conservator.

”Boris Johnson va demisiona astăzi (joi – n.r.) din funcţia de lider al Partidului Conservator”, a anunţat Chris Mason, editor politic al BBC.

Reuters transmite că un purtător de cuvânt al Downing Street 10 (sediul guvernului britanic) a anunţat că Boris Johnson va face joi o declaraţie către ţară. Între timp, noul ministru al economiei, Nadhim Zawari, numit miercuri în funcţie de Johnson, şi-a anunţat joi demisia după ce i-a cerut premierului conservator ”să facă ceea ce trebuie” şi să renunţe la funcţie. La scurt timp, şi noul ministru al educaţiei, Michelle Donelan, şi-a prezentat demisia. Totodată, ministrul apărării Ben Wallace i-a cerut lui Johnson să demisioneze, afirmând în acelaşi timp că el personal va rămâne în funcţie pentru a proteja securitatea naţională.

Până în prezent, peste 50 de membri ai cabinetului Johnson au renunţat la funcţii.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!