Prinţul Charles a vizitat locul de pe râul Iordan unde se crede că Iisus a fost botezat - Ziarul de Maramures

Prinţul Charles a vizitat locul de pe râul Iordan unde se crede că Iisus a fost botezat

Prinţul Charles şi soţia sa, Camilla, au vizitat marţi locul de pe râul Iordan unde se crede că Iisus a fost botezat, relatează Reuters și Agerpres.

Moştenitorul coroanei britanice şi Camilla au început marţi o vizită în Iordania, prima în străinătate de la începutul pandemiei de COVID-19, înainte de a călători joi în Egipt. Ajunşi pe Dealul Sfântului Ilie, cuplul a văzut lucrările de excavare de pe malurile râului îngust şi noroios lângă locul unde Ioan Botezătorul şi Iisus s-au întâlnit pentru ritualul de purificare şi şi-au scufundat degetele în apă.

Prinţul Charles, 73 de ani, a sosit cu soţia sa, Camilla, 74 de ani, în Iordania pentru o vizită de două zile care include vizitarea unor situri arheologice şi întâlniri cu reprezentanţi religioşi şi oficiali ai unor organizaţii umanitare.

Regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, care i-a întâmpinat pe oaspeţi alături de regina Rania, a vorbit despre momentul simbolic al vizitei prinţului Charles în contextul în care regatul său marchează 100 de ani de existenţă şi a salutat implicarea moştenitorului coroanei britanice în susţinerea cauzelor de mediu.

După vizita în Iordania, Charles şi Camilla urmează să viziteze Egiptul, unde se vor întâlni cu preşedintele Abdel Fattah al-Sissi şi cu soţia sa, Entissar.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!