SUA: 6.000 de persoane evacuate din cauza incendiilor de vegetație - Ziarul de Maramures

SUA: 6.000 de persoane evacuate din cauza incendiilor de vegetație

Aproximativ 6.000 de locuitori au fost evacuaţi în timp ce incendiile de vegetaţie active pe suprafeţe extinse din statul montan New Mexico din sud-vestul Statelor Unite continuă să se răspândească, a anunţat marţi guvernatorul regiunii, Michelle Lujan Grisham, informează agenţia Xinhua și Agerpres.

„Am 6.000 de persoane evacuate, am familii care nu ştiu cum va arăta ziua următoare”, a declarat Lujan Grisham în cadrul unui briefing, solicitând preşedintelui american Joe Biden să declare stare de dezastru pentru a elibera ajutoare financiare federale.

Sute de case au fost distruse de la izbucnirea incendiilor de proporţii, la jumătatea lunii aprilie, care au fuzionat ulterior în nord-estul statului, iar numărul structurilor mistuite de flăcări va creşte probabil mult mai mult, a subliniat guvernatorul.

Sezonul incendiilor din regiune debutează în mod normal în mai sau iunie, însă anul acesta a început periculos de devreme, după cum a declarat săptămâna trecută meteorologul CNN Monica Garrett. În luna aprilie, New Mexico a înregistrat o activitate a incendiilor echivalentă cu cea dintr-un an întreg, a spus ea, evidenţiind condiţiile favorabile izbucnirii incendiilor şi mega-seceta în curs, care privează solul de umiditate.

Peste zece incendii mari necontrolate au mistuit aproximativ 1.000 de kilometri pătraţi în cinci state din SUA, inclusiv în New Mexico, potrivit datelor publicate marţi de National Interagency Fire Center.

Incendiile de vegetaţie au devenit o ameninţare pe tot parcursul anului în vestul SUA, afectat de secetă, acestea răspândindu-se mai rapid şi cu o intensitate mai mare ca niciodată pe fondul schimbărilor climatice, conform unei relatări ABC News care citează oameni de ştiinţă şi experţi în incendii.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!