PNL PSD AUR PSD
Tratatul astronomic al lui Galileo Galilei a dispărut de la Bibiblioteca Naţională a Spaniei din Madrid - Ziarul de Maramures

Tratatul astronomic al lui Galileo Galilei a dispărut de la Bibiblioteca Naţională a Spaniei din Madrid

Tratatul astronomic al lui Galileo Galilei a dispărut de la Bibiblioteca Naţională a Spaniei din Madrid şi este probabil ca valorosul document să lipsească cel puţin din 2014, a informat APA, notat de Agerpres.

PNL

Informaţia a fost publicată de ziarul El Pais, provocând panică în Ministerul Culturii din Spania, care a organizat o întâlnire de criză cu conducerea bibliotecii abia după publicarea articolului în presă.

PSD

Tratatul astronomic ”Sidereus Nuncius” (”Mesagerul înstelat”) este unul dintre cele mai importante titluri aflate în posesia Bibliotecii Naţionale a Spaniei. Originalul a fost tipărit la Veneţia în anul 1610. Valoarea sa a fost estimată de experţi la 800.000 de euro.

Conform El Pais, restauratorii au descoperit o copie în colecţia bibliotecii în anul 2014. Exemplarul arăta prea nou ca să fie din secolul al XVII-lea. O examinare mai detaliată a confirmat această suspiciune. Potrivit propriilor declaraţii, ei şi-au informat superiorii în legătură cu incidentul, dar nu s-au luat măsuri. Ulterior, în 2018, doi cercetători au atras din nou atenţia în legătură cu faptul că o copie dintr-un catalog digital era falsă. Abia atunci, o unitate specială a poliţiei a început o anchetă secretă.

Ministerul Culturii a declarat pentru El Pais că „nu ştia absolut nimic despre acest lucru” şi a cerut clarificări. Nici ministrul actual al culturii, nici predecesorul acestuia nu au fost informaţi despre furt. Cu toate acestea, conducerea bibliotecii susţine că a trimis un e-mail ministerului în acest sens.

Relatarea din ziar speculează că incidentul poate fi doar „vârful aisbergului”. Lucrarea, în care Galileo descrie peisajul Lunii, fazele lui Venus şi lunile lui Jupiter, a atras mai demult atenţia unui hoţ de artă.

Între 2004 şi 2007 la Biblioteca Naţională a Spaniei a avut loc un furt spectaculos. La acea vreme, un aşa-numit istoric a tăiat, din ”Cosmographia”, hărţi valoroase ale lumii făcute de geograful grec Ptolemeu, care mai târziu au fost găsite la un colecţionar care le cumpărase la o licitaţie. Mai multe hărţi au dispărut din bibliotecă, iar directorul bibliotecii la acea vreme a trebuit să demisioneze.

Aparent, în 2004, autorul furtului ceruse şi ”Mesagerul înstelat” al lui Galileo, în timp ce se afla în sala de lectură. O verificare iniţială nu a dezvăluit nimic suspect. Totuşi, destul de interesant este faptul că în 2005 în New York a apărut o copie a cărţii, care în 2014 s-a dovedit a fi un fals foarte elaborat.

În 1987, lucrarea lui Galileo fusese furată din bibliotecă, alături de alte cărţi. Doi ani mai târziu, acestea au fost confiscate de poliţie.

Ministerul Culturii a anunţat că a decis să revizuiască protocoalele de securitate şi să ia măsuri pentru a le îmbunătăţi.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!