Vas naufragiat în California. Căpitanul, traficant de persoane, inculpat - Ziarul de Maramures

Vas naufragiat în California. Căpitanul, traficant de persoane, inculpat

Pilotul unei ambarcaţiuni care a eşuat violent duminică, făcând trei morţi şi 29 de răniţi printre pasageri, cel mai probabil imigranţi care încercau să intre ilegal în Statele Unite din Mexic, a fost pus sub acuzare miercuri de un tribunal federal din California, notează AFP, preluat de Agerpres.

Potrivit documentelor prezentate tribunalului din San Diego, oraş din sudul Californiei, Antonio Hurtado, cetăţean american, se afla la cârma vasului de 12 metri lungime când a naufragiat şi a început să se dezmembreze, forţând ocupanţii să sară în apă pentru a încerca să-şi salveze viaţa.

El este acuzat că a încercat să introducă ilegal străini pe teritoriul american şi că a agresat un agent federal în cursul arestării sale. Doi bărbaţi de 29 şi 35 de ani şi o femeie de 41 de ani, toţi de naţionalitate mexicană, au murit în naufragiu. Antonio Hurtado şi alţi 29 de ocupanţi ai ambarcaţiunii au fost transportaţi la spital, unde doi se mai aflau miercuri.

Potrivit documentelor prezentate instanţei, migranţii de la bord au spus că au plătit între 15.000 şi 18.500 de dolari pentru a trece ilegal în Statele Unite şi l-au identificat pe Antonio Hurtado drept căpitanul navei.

„Contrabandiştilor nu le pasă de persoanele pe care le exploatează. Tot ce îi interesează este profitul. Echipamentele de siguranţă nu erau adecvate şi, evident, vasul era supraaglomerat”, a declarat duminică Jeffery Stephenson, purtător de cuvânt al poliţiştilor de frontieră americani, la scurt timp după tragedie.

Statele Unite se confruntă cu un vârf al trecerilor ilegale la frontiera cu Mexicul, cu 172.000 de arestări în martie, un nivel nemaiîntâlnit de cincisprezece ani.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!