218 elevi de nota 10 vor fi premiați de către administrația județeană - Ziarul de Maramures

Breaking News

218 elevi de nota 10 vor fi premiați de către administrația județeană

În Maramureș a devenit o practică premierea performanței școlare de către Consiliul Județean.

”Am aprobat premierea nu doar a celor elevi care au luat media 10 la Bacalaureat sau la Evaluarea Națională, ci și a celor care au obținut note de 10 la disciplinele acestor examene. Astfel, în cadrul acțiunii ”Maramureșul susține excelența în educație” vom premia 148 de liceeni și 70 de elevi de gimnaziu”, a precizat Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.

Tot în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Județean Maramureș s-a aprobat finanțarea proiectului ”Tabără județeană – Concurs pentru elevii olimpici la matematică”, un concurs cu tradiție care are loc la Târgu Lăpuș. Aceasta se alătură celorlalte 11 tabere de excelență pentru olimpicii la diverse discipline, pentru care finanțarea a fost aprobată în precedenta ședință a deliberativului județean. Tot atuncis-a votat și sprijinirea Taberei pentru copii cu diabet zaharat, care e în desfășurare, până în 12 august, la Complexul Turistic Șuior.

40% din elevii din mediul rural care au luat 10 la evaluarea națională sunt din Maramureș

Stimularea și răsplătirea excelenței în educație se concretizează prin acțiuni distincte ale Consiliului Județean, în care sunt premiați performerii de la olimpiadele școlare, șefii de promoție ai absolvenților de liceu sau de gimnaziu, pe cei care obțin 10 la bacalaureat sau evaluarea națională.

Se acordă cuvenita atenție și performanței elevilor din mediul rural, care sunt recompensați în cadrul acțiunii ”Comuniada”. Și rezultatele se văd. Astfel, la nivel de țară, doar cinci elevi din mediul rural au luat 10 la evaluarea națională. Dintre aceștia, doi (adică 40%) sunt din Maramureș: Mara-Gianina Mihali (Moisei) și Ioan-Daniel Bârsan (Bârsana).

”Sunt convins că astfel de acțiuni reprezintă o investiție nu doar în tinerii noștri, ci și în viitorul județului. Mizez pe faptul că elevii performanți de azi vor fi specialiștii de mâine, care vor face performanță și în Maramureș, contribuind la dezvoltarea județului” – subliniază președintele Ionel Bogdan de ce educația, alături de sănătate, constituie prioritați ale mandatului său.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!