PNL PSD AUR PSD
Conducerea liberală de la ISJ Maramureș a dat chix. Județul a pierdut și directori de top, nu doar clase - Ziarul de Maramures

Conducerea liberală de la ISJ Maramureș a dat chix. Județul a pierdut și directori de top, nu doar clase

Fost director: ”Am fost schimbat...interesele politice au fost prioritare. Am vrut doar să știți...”

Conducerea Colegiului Național ”Vasile Lucaciu” din Baia Mare, una din cele mai prestigioase unități de învățământ din județ, a anunțat pe pagina de Facebook faptul că 50 de copii vor pierde, începând din acest an, șansa de a învăța la acest liceu de elită. Mai mult, conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Maramureș a eliberat din funcții directori apolitici, cu rezultate de top.

PNL

Decizia a fost luată de Inspectoratul Județean Maramureș, care a decis să elimine două clase de a IX-a.

PSD

”Paradoxal, proiectul a fost inițiat de cincizeci de deputați/senatori și tot cincizeci, copii de astă dată, vor pierde – începând cu anul acesta – șansa de a studia la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare. Este o consecință a deciziei Inspectoratului Județean Maramureș, aceea de a reteza două clase de a IX-a… Este un biet exercițiu de comparație… nedrept și trist! În primul rând, pentru copiii care, îndrumați de specialiști cu pregătire temeinică și dedicați profesiei, s-au străduit și au reușit să atingă performanța prin numeroasele premii naționale și internaționale și, nu în ultimul rând, prin rezultatele la bacalaureat. De fapt, chiar anul trecut Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare a fost declarat primul din județ în urma acestor examene… Din păcate, oricâte argumente am alege, se pare că nu suntem ascultați… Preluat din înțelepciunea poporului, proverbul „După faptă și răsplată” nu mai are nicio valoare… Lumea s-a schimbat prea mult… și prea repede… Nu căutăm vinovați, pentru că nu ne-ar fi de niciun folos. Căutăm doar o soluție. O educație autentică nu înseamnă doar cantitate, ci mai ales calitate, așadar nu amintim de reducerea unei cifre, vorbim de suflete rănite și de vise spulberate…, așa cum pandemia nu a omorât persoane, ci a distrus familii…Și pentru că orice pierdere trebuie asumată…Pentru că întreg corpul profesoral al colegiului nu găsește puterea să accepte o atare nedreptate…Pentru că, după atâtea obstacole depășite, regăsim în noi forța de a construi…Iar pentru acest curaj asumat nu trebuie să existe limite!”

Ce concluziem putem să tragem din ceea ce se întâmplă nu doar cu acest liceu, ci și cu alte unități de învățământ din Maramureș?

În primul rând trebuie să știți că inspectorul școlar general prof. dr. Hendea Anca-Minodora a fost pusă la cârma instituției de Partidul Național Liberal, filiala Maramureș și se bucură de sprijinul total al președintelui Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, șeful partidului menționat mai sus.

Trebuie să mai știți că în această ecuație nu s-au pierdut doar clase, ci și directori foarte buni, care au știut să managerieze impecabil școlile pe care le-au condus de-a lungul anilor, indiferent de culoarea politică a inspectorilor generali care au stat la cârma ISJ Maramureș, directori care nu au fost schimbați tocmai datorită acestor rezultate extraordinare. Aici, vă exemplificăm prin publicarea unui mesaj transmis de un astfel de director, care a reușit să ridice școala în topul unităților de învățământ din județ și care s-a trezit peste noapte înlocuit, politic.

”Am fost schimbat din funcție cu o colegă care activează la un partid, eu fiind apolitic. Aș fi vrut să-mi închei cariera în funcția prin care am servit interesele învățământului și al școlii … timp de foarte mulți ani, dar interesele politice au fost prioritare. Am vrut doar să știți…”

Din păcate nu este un caz singular… Este drept că e la modă să înlocuiești oamenii buni din funcțiile cheie pentru a-i numi pe ai tăi însă în situații cum e cel prezentat mai sus, este de ordinul absurdului să faci o astfel de mișcare. Apolitic, neschimbat în ultimele aprox. două decenii, cu un loc de top în rândul școlilor din Maramureș, în ceea ce privește rezultatele elevilor la Evaluarea Națională, cu activități extrașcolare remarcabile etc. să vii și să-l schimbi politic e de domeniul absurdului, a unei minți înțețoșate, a unei limitări crase.

Dacă e să ne reamintim perioada Partidului Democrat Liberal, cu acele măsuri de austeritate, cu oamenii de atunci și acum, putem spune cu certitudine că nu înaintăm, ci retrogradăm. Aceasta a fost alegerea celor care și-au exprimat votul la alegerile parlamentare din iarna anului 2020. A fost o variantă bună pentru noi, toți?

Foto-arhivă

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!