Legea care stabilește despăgubirea consumatorilor de către băncile care au manipulat indicele ROBOR a trecut de Comisia Economică a Senatului - Ziarul de Maramures

Legea care stabilește despăgubirea consumatorilor de către băncile care au manipulat indicele ROBOR a trecut de Comisia Economică a Senatului

Senator Sorin Vlasin: Proiectul vine ca urmare a deciziei din luna iulie a Consiliului Concurenței care a sancţionat zece bănci

Veste bună pentru românii cu rate: legea care stabilește despăgubirea consumatorilor de către băncile care au manipulat indicele ROBOR, conform raportului Consiliului Concurenței, a trecut de Comisia Economică a Senatului.

Senator Sorin Vlasin: Proiectul inițiat de Daniel Zamfir, pe care l-am semnat și eu alături de colegii din PSD, vine în urma deciziei din luna iunie a Consiliului Concurenței, care a sancţionat zece bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei (710 milioane euro) pentru coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR.

Proiectul are ca obiect instituirea unui mecanism de compensare a consumatorilor de credit prejudiciați ca urmare a implementării unor practici anticoncurențiale sau a unor erori de calcul al dobânzilor în derularea contractului de credit. Astfel, ca urmare a unei încălcări a legislației în materie de concurență constatate printr-o decizie definitivă, instituțiile de credit responsabile sunt obligate să: înlăture efectele încălcării constatate; să recalculeze obligațiile contractuale prin aplicarea indicelui IRCC tuturor contractelor de credit afectate și să restituie integral, în termenele prevăzute de prezenta lege, prejudiciul dovedit în urma controlului tuturor debitorilor afectați.

Plata se realizează, la opțiunea debitorului, fie prin virament bancar într-un cont distinct, fie prin diminuarea soldului principal al creditului, dacă acesta este încă în derulare.

Senator Sorin Vlasin: Fiind o lege importantă, ne-am dorit o dezbatere largă: am ținut cont de investigația și decizia Consiliului Concurenței, am primit opinia BNR, care a transmis că nu avizează proiectul, am purtat discuții cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini, am primit punctele de vedere ale Confederației Patronale Concordia și ale Asociației Române a Băncilor. Unele dintre aceste puncte de vedere se regăsesc în amendamentele depuse, pentru că miza noastră este să avem un proiect de lege cât mai bun, care să stea în picioare și să ajute oamenii.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!