Traficanții de MDMA și cannabis, prinși de polițiști la Berchezoaia sâmbătă, au fost arestați - Ziarul de Maramures

Traficanții de MDMA și cannabis, prinși de polițiști la Berchezoaia sâmbătă, au fost arestați

Traficanții de MDMA și cannabis, prinși de SCCO Maramureș la Berchezoaia sâmbătă, au fost arestați. Informația a fost transmisă în această după-masă de Tribunalul Maramureș. Cei doi au intrat după gratii pentru 30 de zile. Anchetatorii continuă cercetările.

”Tribunalul Maramureş a admis propunerea procurorului DIICOT-Biroul Teritorial Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de astăzi, 5 iulie 2021 și până la data de 3 august 2021 inclusiv, a celor doi tineri, cu vârsta de 25 de ani, care sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000. Pentru a dispune măsura arestării preventive, instanţa a reţinut existenţa unor indicii temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că inculpaţii, în data de 3 iulie 2021, au efectuat mai multe operaţiuni distincte cu privire la droguri de risc (cannabis), precum şi de mare risc (comprimate MDMA, ciuperci halucinogene), implicând recuperarea unei cantităţi estimate la peste 2 kg de cannabis, 11 comprimate MDMA şi circa 100 grame ciuperci halucinogene din fosta locuinţă a unei persoane în prezent judecate în stare de arest preventive, într-o altă cauză pentru astfel de infracţiuni. Cei doi, au deţinut aceste droguri pe care le-au ambala într-o geantă tip troller în vederea transportării lor pentru valorificare.”

Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

*** Poliția Maramureș- ”În seara de 3 iulie a.c., în jurul orei 21.00, poliţiștii B.C.C.O. Cluj-Napoca – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş au fost sesizați telefonic de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș despre faptul că, în jurul orei 20.55, au depistat, în localitatea Berchezoaia, județul Maramureș, doi tineri. Ce doi, un bărbat și o femeie, de 25 de ani, din Cluj-Napoca și Mureș, ar fi avut asupra lor o geantă tip troller, în care se aflau mai multe calupuri de substanță vegetală, ciuperci și comprimate, susceptibile a fi droguri. Astfel, au fost ridicate, în vederea cercetărilor, 2,5 kilograme de cannabis, 100 de grame de ciuperci halucinogene și 11 comprimate ecstasy. Față de cei doi tineri, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar cercetările continuă, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.-B.T. Maramureș, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri.”

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!