Cherecheș va executa pedeapsa la penitenciarele Aiud și Baia Mare dacă va fi predat autorităților române - Ziarul de Maramures

Breaking News

Cherecheș va executa pedeapsa la penitenciarele Aiud și Baia Mare dacă va fi predat autorităților române

Adresa autorităților germane către autoritățile române cu privire la condițiile de detenție de care ar urma să beneficieze Cătălin Cherecheș, dacă ar fi predat, a ajuns și la Tribunalul Cluj Napoca, la jumătatea lunii trecute.

Din documentul care a ajuns și la ziaruldemaramures.ro aflăm că, în eventualitatea predării acestuia autorităților române, Cherecheș va fi încarcerat pentru 21 de zile la Penitenciarul București-Rahova. De aici va fi transferat la Penitenciarul Aiud unde va fi în regim închis și cazat individual. După ce va face 1/5 din pedeapsă, va deveni eligibil pentru regimul semideschis și deschis, iar fostul edil va fi adus la Penitenciarul Baia Mare, unde va avea doi colegi de celulă.

Camerele din cele două penitenciare îi vor asigura patul, mobilierul necesar, dar și condițiile de încălzire și utilități igienico-sanitare.

La regimul închis și semideschis acesta va avea dreptul să primească 5 vizite pe lună și 10 apeluri telefonice pe chltuiala lui, cu durată maximă cumulată de 60 de minute. La regimul deschis va beneficia de 6 vizite pe lună și tot atâtea apeluri telefonice ca și la regimul închis și semideschis.

Autoritățile germane prin adresa transmisă și-au mani festat interesul și față de mp de care va beneficia fostul edil, dar și față de numărul de ore în aer liber pe care acesta îl va petrece în cele două penitenciare. Totodată nemții și-au arătat interesul și față de alimentație, asistența medicală etc.

Ministerul Justiției prin Administrația Națională a Penitenciarelor a oferit garanții cu privire la condițiile de detenție care sunt asigurate persoanelor ce fac obiectul acestui tip de procedură. În cursul anului 2022 au fost predate din Germania în România 221 de persoane pentru executarea pedepselor cu închisoarea, dintre care pentru 136 au fost acordate garanții privind condițiile de cazare. În anul 2023, au fost predate din Germania în România 192 de persoane pentru executarea pedepselor cu închisoarea, dintre care pentru 137 de persoane au fost acordate garanții cu privire la condițiile de cazare.

Rămâne de văzut dacă garanțiile și răspunsul dat de Ministerul Justiției prin ANP sunt suficiente pentru ca Cherecheș să fie adus în țară în vederea executării pedepsei de 5 ani cu închisoare, pentru luare de mită. Cert e că, statul roman și-a arătat disponibilitatea de a primi o delegație a autorităților germane pentru a vedea penitenciarele și modul în care au progresat condițiile de detenție.

Fragment din document

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!