La Teatrul Municipal Baia Mare are loc duminică, 02 februarie, de la ora 19.00, la Sala Studio, premiera spectacolului VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR (CETATEA DE LA HUSZT) regia și scenariul Radu Dinulescu, scenografia Mihai Vălu.
Toate tablourile au istoria lor. Dar unele dintre ele au trecut prin adevărate aventuri care merită povestite!
Episodul I din „Viața secretă a tablourilor” ne spune fabuloasa poveste a tabloului „Cetatea Hustului”, pictat de Hollósy Simon în 1896.
Comanda acestei lucrări de către comitatul Maramureș în anul 1896, considerată kilometrul zero al constituirii Școlii Băimărene de Pictură, l-a adus acasă pe Hollósy Simon, care locuia la acea vreme de 17 ani în München, împreună cu elevii săi.
Cu mijloacele unei „investigații teatrale”, prin intermediul a doi „inspectori”, spectacolul aduce în prim-plan conflictul artistului cu oficialitățile locale, soldat cu un proces celebru în epocă, dar și întâmplările incredibile prin care a trecut tabloul, până în zilele noastre.
Din distribuția spectacolului fac parte: Claudia Revan, Ruxandra Lăzărescu
__________________________________________
SPECTACOLUL SE JOACĂ LA SALA STUDIO ȘI DUREAZĂ 60 DE MINUTE.
Preț bilet premieră: 30 lei
Următoarele reprezentații sunt programate duminică, 09 februarie, ora 19.00 și miercuri 19 februarie ora 19.00, la Sala Studio.