(Video)Opt urși îndepărtați de către jandarmi, la Băile Tușnad - Ziarul de Maramures

(Video)Opt urși îndepărtați de către jandarmi, la Băile Tușnad

În cursul serii de ieri, la nivelul Dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita au fost primite două apeluri, prin intermediul SNUAU 112, prin care era anunțată prezența a opt urși în localitatea Băile Tușnad, transmite Jandarmeria Română.

Primul apel s-a primit de la o femeie, prin intermediul SNUAU 112, luni, 24 mai, la ora 21:54. Aceasta semnala prezența unei ursoaice cu doi pui pe Aleea Sfânta Ana și a trei urși în fața Primăriei din Băile Tușnad. La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil, care a trecut la îndepărtarea unui urs din apropierea unui magazin, ceilalți urși părăsind zona unde au fost semnalați, retrăgându-se în pădure.

Al doilea apel a fost făcut la ora 23:00, un bărbat semnalând prezența unui urs pe strada Gării și unul în fața Primăriei. Aceeași patrulă din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil a trecut la îndepărtarea animalelor sălbatice înspre zona împădurită.

Din cele relatate de către ambii apelanți, urșii se aflau în căutare de hrană.

Jandarmii au rămas în zonă pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent și au fost anunțate autoritățile cu atribuții în acest domeniu, cu care colaborăm, nefiind înregistrate alte evenimente.

”Le reamintim cetățenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situații, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia”, notează Jandarmeria Română.

De la începutul anului și până la ora actuală, la nivelul dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita au fost înregistrate un număr de 58 de apeluri de urgență, prin care era semnalată prezența ursului în apropierea așezărilor umane.

Zonele unde au fost semnalări pentru îndepărtarea urșilor din apropierea așezărilor umane au fost în localitățile: Băile Tușnad, Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Subcetate, Sâncrăieni, Izvoru Mureșului, Ditrău și Toplița.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!