Reclama ta
Libertatea de exprimare a jurnaliștilor de investigație din Maramureș, în pericol! Solidari cu Vasile Dale și colegii de breaslă - Ziarul de Maramures

Libertatea de exprimare a jurnaliștilor de investigație din Maramureș, în pericol! Solidari cu Vasile Dale și colegii de breaslă

Ana Avram: Vreau să cred că nu trăim într-o ”inchiziție” modernă...

Am citit cu stupoare în această dimineață materialul scris de jurnalistul Vasile Dale și nu pot decât să vă spun că eu, Ana Avram, în calitate de jurnalist și ziarul pe care îl reprezint, suntem solidari cu colegul nostru de breaslă.

CLICK: LIBERTATEA DE EXPRIMARE A JURNALIȘTILOR DIN MARAMUREȘ, ÎN PERICOL – Jurnalist hărțuit și intimidat de polițiștii și procurorii mamureșeni. Chemat la audieri! ”Se poate dispune aducerea în baza unui mandat de aducere!” (OPINIE)

Este absurdă situația prin care trece doar pentru că derulează o investigație jurnalistică a mafiei lemnului din Maramureș. O mafie nederanjată de anchetatori, așa cum ar fi trebuit de la revoluție încoace. A scuturat ”copacul putred” prea tare și jurnalistul trebuie redus la tăcere…?

Realitatea cruntă publicată în diverse articole pe ziarul electronic vasiledale.ro, a mișcat din rădăcină un sistem bolnav? Foarte bine, înseamnă că Vasile Dale și-a făcut bine treaba, iar anchetatorii, nu!

Autoritățile ar trebui să protejeze jurnaliștii de investigație și nu să încalce libertatea de exprimare a acestora sau sa ceara divulgarea surselor. Dacă stăm să ne gândim inclusiv la faptul că, prin anchetele derulate de noi de-a lungul timpului, plus cele care vor urma, au adus probe valoroase la dosarele neîntocmite și care ar fi trebuit să fie întocmite și soluționate deja, indiferent de domeniu, gen: silvic, administrativ, politic etc. În plus, să nu mai vorbim despre telefoanele interceptate cu sau fără acceptul unei instanțe. Așa mai descoperă și ei ce se întâmplă cu lumea acesta, dacă tot ies rar din birouri si asteaptă ca cineva să le aducă probele pe tavă…Mie îmi miroase a disperare când recurgi la așa ceva…

Revenind la subiect, doresc să vă spun că, protejăm sursele cu îndârjire pentru că e de datoria noastră să nu transformăm colaboratorii în ținte. Dacă trebuie îi protejăm cu prețul libertății noastre, pentru că asta înseamnă să fii un jurnalist de investigație cerebral, asta e menirea noastră profesională! Protejarea surselor este parte a libertății presei. Este revoltător să constați că anchetatorii încearcă să constrângă un jurnalist pentru a-și divulga sursele. La cum îl cunosc eu, pe Vasile Dale, nu o va face! Se va lupta cu sistemul până la capăt. Și îi vom fi alături.

Și pentru că a pomenit de judecători, venim și vă spunem că parte din instanțele de judecată care își desfășoară activitatea în municipiul Baia Mare au tendința de a transforma jurnaliștii în ținte, chiar prin acordul interceptării convorbirilor telefonice sau a proceselor intentate de diverse personaje care au gresit si care au ajuns subiectul articolelor de presă.

Parte din judecători ajung să fie ”excitați” dacă în fața lor apare un primar sau un parlamentar. Sunt ironici, neatenți și nepregătiți complet în procesele în care sunt implicați jurnaliști sau ziariști. Uită reglementările Constituției României și cele prevăzute în legislația europeană cu privire la libertatea de exprimare, dreptul la informare, dreptul la opinie. Fie nu înțeleg cum funcționăm, fie nu doresc să înțeleagă cum funcționăm. Totuși este interesant faptul că, se știu îndrepta spre noi, presa, atunci când le sunt amenințate salariile și pensiile sau atunci când se fac reduceri de personal. În astfel de momente se folosesc de presă. Cer sprijin, fără nicio reținere. Își exprimă doleanțele și transmit comunicate de presă pentru publicare. Presa nu înseamnă doar publicarea unor comunicate.

Ce nu înțeleg cei care compun sistemul, este faptul că, presa înseamnă mult mai mult! Când vorbim despre presă, gândul nostru se îndreaptă spre libertatea de exprimare, extrem de prețioasă în vremurile în care trăim acum. Presa este câinele de pază al societății civile. Presa trage semnalele de alarmă pentru autorități și cetățeni atunci când există derapaje. Presa militează pentru comunități. Presa dă curs sesizărilor venite din partea cetățenilor. Presa informează!

Vasile Dale nu este singurul jurnalist a cărui intimidare se încearcă. Mai sunt si alti colegi asupra cărora se fac presiuni pentru a fi trecuți la tăcere prin diverse metode cum ar fi procese cu tentă politică sau administrativă despre care vom scrie la momentul oportun și cărora li se dă ”ignore” de instanțele de judecată, elegant! Iar acest lucru este foarte grav. Și da, Vasile Dale are dreptate! Libertatea de exprimare a jurnaliștilor de investigație din Maramureș este în pericol!

Suntem în sfântul an 2025, vreau să cred că nu trăim într-o ”inchiziție” modernă…

Pe această cale, solicităm anchetatorilor să respecte libertatea de exprimare, reglemetare prevăzută în Constituția României la Art. 30, alin. (1) si (4), dar și Decizia Curții Constituționale nr. 62/2007 care spune că ”libertatea de exprimare nu poate fi restrânsă prin acte administrative sau judiciare în absența unei justificări obiective, clare și proporționale”. Totodată să respecte caracterul profesional de protejare a surselor reglementată prin Decizia nr. 2452/2013 a Inaltei Curti de Casatie și Justitie: recunoaște dreptul jurnalistului de a proteja sursele ca parte a libertății presei și relevă că orice presiune pentru divulgarea acestora contravine art. 10 CEDO.

Un material de opinie semnat de ANA AVRAM

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!