Dan Goron, antrenor emerit: Am trecut prin multe situații, dar această pandemie a fost o încercare destul de grea pentru mine și sportivii mei - Ziarul de Maramures

Dan Goron, antrenor emerit: Am trecut prin multe situații, dar această pandemie a fost o încercare destul de grea pentru mine și sportivii mei

Dan Goron este antrenor emerit de arte marțiale în TAEKWON-DO ITF și FREESTYLE KICKBOXING, dar și antrenor de atletism, ultima ramură sportiv fiind prima specializare a sa, Dan fiind absolvent al Facultății de Educație Fizică și Management în Sport, dar și al Școlii Naționale de Antrenori. Acesta consideră că cele două stiluri de arte marțiale pe care le predă, presupun în fapt, o menținere a stării de sănătate foarte bună.

În ultimii 25 de ani, Goron s-a antrenat continuu reușid să acceadă pe scara ierarhică a celor două sporturi. Acum, este antrenor emerit, unul din cei mai buni sportivi la nivel internațional. Munca acestor ani i-a fost încununată de succes, deoarece a reușit performanța de a obține o centură neagră 6 dan în TAEKWON-DO ITF și o centură neagră 5 dan în FREESTYLE KICKBOXING.

Într-un interviu acordat Ziarului de Maramureș, antrenorul emerit, Dan Goron ne povestește despre cum și-a organizat cursurile de predare a artelor marțiale în plină pandemie, dar și despre cum a reușit să-și țină sportivii lângă el.

 

Reporter: Cum merg antrenamentele în plină pandemie?

Dan Goron, antrenor emerit, TAEKWON-DO ITF: Anul trecut, în luna martie, ne bucuram de rezultatele obținute la concursul național Cupa Cetății care s-a desfășurat la Deva, în perioada 5-7 martie 2020, unde am obținut Locul 1 în Clasamentul General pe Cluburi ca urmare a numeroaselor medalii cucerite. După aceste rezultate merituoase, după ce am revenit acasă, am avut surpriza neplacută să trebuiască să închidem sala, declanșându-se simpatica pandemie. Am închis sala, dar am avut buna inspirație să trec repede cu toate grupele pe antrenamente online folosind platforma Zoom. Apoi, în luna iunie, am reintrat în sală, cu respectarea măsurilor de siguranță impuse de autorități.

R: Cum v-ați adaptat la antrenamentele online?

Dan Goron: Nu a fost simplu deloc pentru că eu și sportivii noștrii nu am fost obișnuiți cu acest gen de antrenamente, dar ne-am adaptat repede. Cei mai mulți dintre ei, dar și părinții lor, au înțeles că era singura soluție viabilă în acel moment chiar dacă nu se compara cu antrenamentul în sală unde aveam echipamente de antrenament de ultimă generație. Deci, am trecut peste anul 2020 lucrând în mare parte online și revenind în sala cu cei mai mulți sportivi în toamna anului 2020, pe grupe mai mici respectând distanța de 2 m și fiecare având la dispoziție minimum 7 mp. Anul 2021 a readus sportivii în sala, mai timid, e drept, dar în sală. În paralel facem și online cu cei care au rețineri. Lucrăm pe grupe mici, respectând toate normele impuse de Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Sănătății. Mai mult, am schimbat toate saltele din sală și folosm o suprafață nouă de antrenament. Astfel, reușim să mergem înainte. Anul acesta în 26 februarie 2021 sărbătorim 28 de ani de când am înființat Clubul Sportiv Dragonul Baia Mare. Am trecut prin multe situații, dar această pandemie a fost o încercare destul de grea și mă bucur că am reușit să trecem peste ce a fost mai greu cu o mare parte dintre sportivi.

R: Vin spre dvs. copiii, tinerii, adulții pentru a face mișcare?

Dan Goron: Da, lumea vine la sală și mă bucur să văd că doresc să facă sport. E benefic organismului să facă sport indiferent de ramura sportivă. Avem sportivi cu vârste cuprinse între 5 și 50 de ani . O mare parte dintre ei sunt angrenați în activitatea compețională, în sportul de performanță, având an de an sportivi în Lotul Național deTAEKWON-DO ITF. Deci, cei care doresc să facă mișcare vin pentru condiție fizică, autoapărare, vin într-un climat adecvat practicării artelor marțiale, vin să facă efectiv sport. Cineva m-a întrebat la un moment dat, dacă ceea ce practic și predau sunt cele mai importante sporturi și i-am răspuns că toate sporturile sunt frumoase și importante doar că ceea ce predau este ceea ce îmi place mie și sunt sporturile care m-au atras pe mine.
În momentul de față structura noastră sportivă funcționează ca și cadre tehnice în Baia Mare cu 2 antrenori emeriți (Dan Goron 6 dan Taekwon-do ITF, 5 dan Freestyele Kickboxing și Monica Goron 5 dan Taekwon-do ITF ), dar și un instructor (dl. Remus Catricicau 5 dan Taekwon-do ITF, 1 dan Freestyle Kickboxing). Asigurăm o calitate deosebită în procesul de învățare a ceea ce înseamnă cele două stiluri de arte marțiale.

R: Au fost sportivii reticenți din cauza pandemiei? Au revenit în sala?

Dan Goron: O parte dintre sportivi au fost reticenți. Sunt care și acum preferă antrenamentele online, dar marea majoritate au revenit în sală. Se vine pe bază de programare, se lucrează pe grupe mici ca și număr de sportivi, cu pauza mai mari între grupe. Se folosește dezinfectantul atât la intrarea, cât și la părăsirea spațiului de antrenament. Folosirea măștii este obligatorie.

R: Ce activități competiționale ați avut în 2020?

Dan Goron: Am organizat competiții online de TAEKWON-DO ITF și FREESTYLE KICKBOXING, am participat la competiții online de TAEKWON-DO ITF naționale și internaționale. Am organizat seminarii de pregătire pentru sportivii clubului având în vedere perfecționarea și dezvoltarea pe cele două stiluri de arte marțiale cu participarea unor oameni deosebiți cum ar fi Master Muresan Alexandru 7 dan, dl. Marius Ionicescu 5 dan, dl. Alin Lazurca 5 dan, aceștia făcând parte din Comisia Tehnică Națională din cadrul Federației Române de Taekwon-do ITF. Pentru arta marțială FREESTYLE KICKBOXING am avut deosebita onoare să îl avem ca și invitat pe dl. Dejanu Adrian, președintele Federației Române de FREESTYLE KICKBOXING, fiind o bună ocazie pentru sportivii clubului să lucreze procedeele și combinațiile atât de auto apararare, cât și pentru lupta full contact, iar la sfârșitul seminarului, am susținut și promovat la centura neagră 5 dan în FREESTYLE KICKBOXING.

R: La ce competiții sportive vei participa tu și echipa ta în acest an?

Dan Goron: Anul 2021 aduce un calendar destul de încărcat cu rezerva că aceste competiții se vor realiza acolo unde va fi posibil, să nu uităm că încă nu a trecut pandemia. Vom organiza aici, în Baia Mare, stagii naționale și zonale de TAEKWON-DO ITF și de FREESTYLE KICKBOXING, seminarii de pregătire doar cu sportivii clubului și vom participa la Cupa Cetății la Deva (12 -14 martie 2021) după care avem pregătire de lot național unde vor participa sportivii de la noi care sunt componenți ai Lotului Național de TAEKWON-DO ITF. Lunile următoare aduc posibilitatea să participăm la Campionatul Național de TAEKWON-DO ITF (14-16 mai 2021) și Campionatul Național de FREESTYLE KICKBOXING, zic posibilitatea pentru că încă nu știm cum evoluează pandemia cu SARS-CoV-2.

Lunile de vară sunt rezervate de obicei pentru organizarea cantonamente de pregătire pentru sportivii clubului (tabăra de vară pentru dragoni) și intrăm în toamnă cu Cupa României la TAEKWON-DO ITF și cu compețiile importante de la nivel internațional cum ar fi Campionatul Mondial de TAEKWON-DO ITF (6-12 septembrie 2021, Tampere, Finlanda) și Campionatul European de TAEKWON-DO ITF ( 23-28 noiembrie 2021, La Nucia, Spania).

Reporter: Care sunt beneficiile acestui sport mai ales în vremurile acestea?

Dan Goron: Practicarea sportului în general este benefică organismului, mai mult sport … mai puține medicamente. Practicarea artelor marțiale nu presupune doar să știi să te aperi și să ai un corp dezvoltat armonios, ci oportunitatea de a învața să fii mai disciplinat, să înveți să ai grijă de corpul său, să poți învăța să lucrezi cu ceilalți și să fii un membru al echipei. Oportunitățile pe care le oferă artele marțiale sportivului sunt numeroase.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!