Astăzi, Camera Deputaților a adoptat proiectul legislativ pe care l-am inițiat pentru actualizarea și adaptarea profesiei de avocat la realitățile economice și juridice ale prezentului.
Senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș salută adoptarea de către Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
Actul normativ răspunde unor nevoi reale de clarificare și adaptare a cadrului legal al profesiei de avocat la evoluțiile economice, juridice și instituționale din ultimii ani, menținând în același timp garanțiile fundamentale ale independenței profesiei, ale secretului profesional și ale protecției interesului public.
„Profesia de avocat reprezintă una dintre componentele esențiale ale statului de drept. Prin această inițiativă legislativă am urmărit să oferim mai multă predictibilitate, claritate și coerență normativă în exercitarea profesiei, în acord cu bunele practici europene și cu realitățile actuale ale mediului juridic și economic”, a declarat senatorul av. Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș.
Noua lege introduce trei categorii importante de reglementări:
1. Clarificarea regimului patrimoniului profesional al avocatului
Actul normativ consacră posibilitatea constituirii și evidențierii patrimoniului afectat exercitării profesiei prin intermediul unui Registru electronic al evidenței patrimoniului de afectațiune al avocaților, organizat la nivelul Uniunii Naționale a Barourilor din România. Înregistrarea patrimoniului va produce efecte de opozabilitate față de terți, consolidând astfel securitatea raporturilor juridice și delimitarea patrimoniului profesional de cel personal.
Totodată, legea reglementează expres posibilitatea utilizării bunurilor aflate în patrimoniul profesional și pentru activități conexe exercitării profesiei, cu respectarea strictă a independenței profesionale, a secretului profesional și a demnității profesiei.
2. Reglementarea compatibilității dintre profesia de avocat și funcția de administrator al unei societăți
Noua reglementare stabilește în mod expres că exercitarea funcției de administrator sau membru al consiliului de administrație al unei societăți este compatibilă cu profesia de avocat, cu condiția ca activitatea desfășurată să nu afecteze principiile fundamentale ale profesiei și să nu genereze conflicte de interese.
Această clarificare elimină interpretările neunitare existente în practică și asigură un tratament juridic predictibil pentru profesioniști.
3. Clarificarea regimului avocatului asociat, acționar sau asociat unic într-o societate
Legea stabilește că avocatul poate deține calitatea de acționar, asociat sau asociat unic într-o societate comercială, cu respectarea unor condiții menite să prevină conflictele de interese și să asigure delimitarea clară dintre patrimoniul profesional și cel comercial.
Reglementarea permite dezvoltarea unor inițiative antreprenoriale compatibile cu profesia, inclusiv în domenii precum consultanța, formarea profesională sau dezvoltarea de platforme juridice digitale.
Inițiativa legislativă are la bază o analiză comparativă a legislației și practicilor existente în state europene precum Franța, Germania, Italia, Spania, Belgia și Olanda, urmărind armonizarea normelor interne cu standardele europene privind exercitarea profesiei de avocat.
„Prin adoptarea acestei legi facem un pas important către modernizarea profesiei de avocat și către consolidarea unui cadru legal adaptat provocărilor contemporane. Obiectivul nostru a fost să oferim avocaților instrumente juridice clare și moderne, fără a afecta valorile fundamentale care definesc această profesie”, a mai precizat senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș.
Adoptarea de către Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, marchează finalizarea parcursului parlamentar al inițiativei legislative, aceasta urmând să fie transmisă spre promulgare.

















