Proiectul de reabilitare a DJ 186 Valea Izei, la fel ca și proiectul de reabilitare a DJ 187 Valea Ruscovei au fost scrise și depuse la finanțare încă din anul 2017, în mandatul fostului președinte al Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, iar scrierea miilor de pagini de către aparatul propriu al administrației județene a reprezentat o muncă titanică și susținută.
Un proiect, însă, nu ajunge doar să fie bine scris, următorul pas este obținerea finanțării, scoaterea la licitație, atribuirea caietului de sarcini unei firme responsabile, iar apoi lucrările să fie finalizate și recepționate la standarde cât mai înalte.
În 11 mai 2018, la Palatul Administrativ din Baia Mare, fostul vicepremier al României, Paul Stănescu, fost ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a semnat, alături de fostul președinte al Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, contractele de finanțare pe Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a doua, în valoare de 175 de milioane de lei. Finanțarea aprobată pentru Maramureș a vizat reabilitarea şi consolidarea a 60 km din drumurile județene DJ186 Valea Izei şi DJ187 Valea Ruscovei.
Prin cele două etape ale PNDL s-a asigurat, până în anul 2018, la nivelul întregului judeţ, finanţare pentru 290 de obiective în valoare totală de peste 1 miliard de lei. Banii au fost acordați pentru realizarea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi a celor de canalizare, pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a unităţilor sanitare, pentru construirea şi reabilitarea drumurilor publice, a podurilor şi podeţelor, dar şi pentru extinderea sistemelor de iluminat public stradal. Pe lângă aceste contracte, însă, tot în anul 2018, județul Maramureș a mai obținut o finanțare de 50 de milioane de euro prin Programului Operațional Regional, pentru reabilitarea Drumului Nordului pe o distanță de 78 de kilometri.
În ceea ce privește cele două contracte de finanțare semnate în mai 2018, la Palatul Administrativ, în valoare totală de 175 de milioane de lei, documentațiile au fost pregătite și urcate pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) imediat după semnarea finanțării de către fostul vicepremier Paul Stănescu.
Deputat Gabriel Zetea, fost președinte al Consiliului Județean Maramureș: ”Acești bani pe care i-am obținut pentru Maramureș atât din fonduri guvernamentale, cât și europene dovedesc faptul că, în calitate de președinte de stânga al Consiliului Județean, singurul președinte de stânga în decursul a 30 de ani, am reușit să mă țin de cuvânt. Am promis, în campania electorală din 2016, la întâlnirile pe care le-am avut cu maramureșenii care locuiesc pe Valea Izei și pe Valea Ruscovei, că voi reabilita aceste drumuri județene, drumuri promise de predecesorii mei vreme de 24 de ani până atunci. Până în 2016, cei de drepta au reușit să reabiliteze doar 56 de km de drum județean, între Baia Sprie și Bârsana, iar eu am reușit, în 4 ani, să fac de 4 ori mai mult!
Am arătat că într-un singur mandat putem gândi un proiect, să depunem documentația, să obținem finanțarea și să realizăm execuția. Eu m-am ținut de cuvânt, alții au venit doar să taie panglica. Astăzi, DJ 186 Valea Izei reprezintă un vis împlinit pentru maramureșeni și o promisiune onorată de către noi, cei care am manageriat acest proiect în mandatul trecut. Aștept ca actuala conducere a Consiliului Județean, care este tot de dreapta, să reușească cel puțin să continue proiectele pe care le-am lăsat în derulare, pentru că au dovedit, după un an de mandat, că sunt incapabili să finanțeze lucrări noi.”
PSD Maramureș