În a doua zi de Paști, deputatul de Maramureș Daniel Ciornei a participat la evenimentul tradițional Udătoriul din localitatea Șurdești, una dintre cele mai vechi și autentice manifestări ale culturii populare românești.
Sărbătoarea, cu origini precreștine adaptate armonios valorilor ortodoxe, îl onorează pe primul gospodar al satului care a ieșit la arat primăvara. Obiceiul simbolizează fertilitatea, hărnicia și curățenia sufletească a țăranului român, fiind păstrat cu sfințenie de comunitatea din Șurdești.
„Am fost onorat să mă aflu astăzi printre oamenii din Șurdești, care ne dau o lecție de demnitate și continuitate. Câtă vreme satul românesc își respectă tradițiile, România are viitor. Asemenea momente ne reamintesc de rădăcinile noastre și ne obligă să luptăm pentru păstrarea identității naționale”, a declarat deputatul Daniel Ciornei.
Daniel Ciornei a fost primit cu căldură de comunitate și a luat parte atât la ceremonia religioasă, cât și la ritualurile simbolice desfășurate în cadrul obiceiului: purtarea „udătoriului” într-o căruță tradițională, udarea sa în semn de belșug, dar și la masa populară organizată la casa gospodarului.
Într-o perioadă în care valorile naționale sunt tot mai des marginalizate, păstrarea acestor obiceiuri este o formă de rezistență identitară.
„Udătoriul nu este doar un spectacol folcloric, ci o formă de educație pentru tineri, o legătură între generații și o reafirmare a ceea ce înseamnă să fii român adevărat”, a mai adăugat deputatul AUR.
Evenimentul de la Șurdești reconfirmă faptul că în Maramureș, tradiția trăiește și este cinstită cu onoare – o sursă de inspirație pentru întreaga țară.