Registrul traficanților de droguri a primit votul Camerei Deputaților - Ziarul de Maramures

Registrul traficanților de droguri a primit votul Camerei Deputaților

Călin Bota, deputat PNL Maramureș: Orice măsură legislativă adoptată pentru a combate acest flagel este binevenită

Registrul reprezintă un mijloc de supraveghere și identificare operativă a persoanelor care au comis infracțiuni din sfera traficului ilicit de droguri, precum și a celor au efectuat fără drept operațiuni cu substanțe psihoactive.

Cu ajutorul acestui Registru, poliția va putea să verifice unde sunt traficanții, unde lucrează şi cu cine intră în contact. În funcție de pedeapsă, persoanele vor fi înscrise în registru între 5 şi 20 de ani, iar în această perioadă poliția va putea ști unde există riscul ca persoana vizată să vândă din nou droguri.

Călin Bota, deputat PNL Maramureș: ”Având în vedere faptul ca în România atât consumul cât si traficul de droguri sunt în creștere, iar cele mai vulnerabile persoane sunt tinerii, consider ca orice măsură legislativă adoptată pentru a combate acest flagel este binevenită. Mă bucur că am votat în Camera Deputatilor un proiect pe care l-am inițiat alături de mai mulți colegi liberali, proiect care prevede înfiinţarea acestui Registru al traficanților de droguri, un instrument important, cu rol în prevenirea și combaterea traficului de droguri.”

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!