PNL PSD AUR PSD
Gabriel-Valer Zetea: Aștept cu nerăbdare să revin în fruntea Consiliului Județean Maramureș. Ultimul mandat de deputat al viitorului președinte - Ziarul de Maramures

Gabriel-Valer Zetea: Aștept cu nerăbdare să revin în fruntea Consiliului Județean Maramureș. Ultimul mandat de deputat al viitorului președinte

Gabriel-Valer Zetea a intrat în ultima sesiune parlamentară din acest mandat. Deputatul nu va duce până la sfârșit mandatul de parlamentar deoarece spre sfârșitul toamnei, Gabriel-Valer Zetea va fi noul președinte al Consiliului Județean Maramureș. Acesta a primit votul de încredere de la peste 75.000 de maramureșeni, care s-au prezentat la vot în 9 iunie 2024. 

PNL

”A început ultima sesiune pentru actualii parlamentari, o sesiune pe care, cel mai probabil nu voi reuși să o duc până la final. Prin încrederea pe care mi-au acordat-o maramureșenii la votul din 9 iunie, în cursul lunii octombrie mă voi întoarce în fruntea Consiliului Județean Maramureș. Cu aproape 4 ani în urmă, tot prin votul maramureșenilor am ajuns deputat în Parlamentul României, unde am promis să fiu VOCEA LOR în forul legislativ cel mai înalt – și m-am ținut de cuvânt”, a precizat demnitarul.

PSD

În contextul dat, deputatul Gabriel-Valer Zetea a prezentat un scurt bilanț al activității sale, pe rețeaua de socializare FACEBOOK.

Gabriel-Valer Zetea, deputat PSD Maramureș: ”Bilanțul activității mele ca deputat în Parlamentul României din 22 decembrie 2020, iar apoi ca membru în Biroul Permanent din septembrie 2023, în calitate de chestor al Camerei Deputaților arată că am avut 17 luări de cuvânt în plen, am depus în scris două declarații politice, am inițiat 54 de propuneri legislative din care 26 au fost promulgate ca legi, am depus 74 de întrebări și interpelări și am semnat 6 moțiuni. Fac parte din Comisia permanentă pentru buget, finanțe și bănci, dar și din Comisia juridică, de disciplină și imunități. Până în decembrie 2022 am fost membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Generală a Consiliului Europei. Am avut onoarea să ocup diverse funcții în grupurile parlamentare de prietenie: secretar al Grupului cu Republica Sudan, președinte al Grupului cu Islanda și membru al Grupului cu Republica Cipru.”

Gabriel-Valer Zetea așteaptă cu nerăbdare să revină la cârma județului pentru a porni șantierele din județ.

Gabriel-Valer Zetea, deputat PSD Maramureș: ”Deși a fost o onoare și o mândrie să reprezint Maramureșul și maramureșenii în Parlament, aștept cu nerăbdare să revin în fruntea Consiliului Județean Maramureș. Împreună cu aparatul propriu și cu colegii mei vom porni șantierele în județ ducând Maramureșul acolo unde îi este locul: în topul comunităților care vor beneficia de investiții substanțiale în următorul mandat. Mulțumesc maramureșenilor pentru încrederea acordată atât în 2020, cât și în 2024 și îi asigur că voi face tot ce stă în puterile mele pentru a aduce Maramureșul în prim-planul dezvoltării și prosperității!”

Gabriel-Valer Zetea a fost, este și va fi un etalon pentru orice român care dorește să acceadă în Camera Deputaților ca și demnitar. Însă maramureșenii au nevoie de experiența lui pentru a dezvolta județul Maramureș. Prin urmare îl așteptăm să revină la treabă!

Foto-ARIVA ziaruldemaramures.ro

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!