30 de ani de la reactivarea lăcașului monahal. Gabriel Zetea a înmânat o diplomă aniversară Mănăstirii Bârsana - Ziarul de Maramures

Breaking News

30 de ani de la reactivarea lăcașului monahal. Gabriel Zetea a înmânat o diplomă aniversară Mănăstirii Bârsana

Deputatul Gabriel-Valer Zetea a oferit din partea Camerei Deputaților o diplomă aniversară Mănăstirii Bârsana și maicii starețe Filofteia Oltean.

”Cu bucurie am participat în Bârsana, la Sfânta și Dumnezeiască liturghie oficiată de un sobor de 12 arhierei care au slujit la invitația Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, alături de PS Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar. La împlinirea a 3 decenii de la reînființarea Mănăstirii ”Soborul Sfinților 12 Apostoli” Bârsana am oferit, din partea Camerei Deputaților, o Diplomă Aniversară Mănăstirii Bârsana și maicii starețe Filofteia Oltean, în semn de prețuire și recunoștință pentru râvna, dăruirea, jertfa și rugăciunile soborului de măicuțe care oferă azi una dintre cele mai frumoase și reprezentative mănăstiri din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, dar și pentru meritele deosebite în promovarea valorilor creștine și activitatea îndelungată și vrednică în slujirea bisericii ortodoxe. Dumnezeu să vegheze în continuare asupra poporului său!”, a scris pe pagina de Facebook, președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!