Cristian Niculescu Țâgârlaș a susținut propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2014 - Ziarul de Maramures

Cristian Niculescu Țâgârlaș a susținut propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2014

Asistăm din ce în ce mai des la situații în care multe cluburi sportive ajung în insolvență din lipsa viziunii manageriale și a resurselor financiare precare. În acest sens, senatorul PNL Maramureș, Cristian Niculescu Țâgârlaș a susținut propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență (b149/2023).

”Sportul înseamnă sănătate, iar pentru ca activitatea sportivă și performanța să rămână o opțiune pentru cei care aleg această carieră am susținut propunerea legislativă inițiată de deputatul maramureșean Brian Cristian pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență (b149/2023). Am susținut această inițiativă în Comisia juridică din cadrul Senatului României din dorința de a proteja sportivii care au contracte de activitate sportivă în procedurile judiciare prevăzute de Legea 85/2014 și pentru a le asigura acestora aceleași drepturi cu salariații clubului sportiv aflat într-o situație financiară dificilă. În mod concret, am definit creanțele provenite din contracte de activitate sportivă, acestea urmând să fie înscrise în tabelul de creanțe din oficiu de către administratorul judiciar și să aibă aceeași prioritate cu creanțele salariale în ceea ce privește ordinea plății creanțelor către creditori”, a precizat senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș.

Actul normativ instituie și dreptul persoanelor care au astfel de contracte de a-și alege un reprezentant pentru adunarea creditorilor și de a avea protejat un titlu executoriu împotriva clubului sportiv, obținut într-o altă procedură judiciară sau extra-judiciară.

”Voi continua să sprijin orice demers de protejare a sportivilor României în obținerea drepturilor care li se cuvin și menținerea integrității profesionale, protejând astfel interesele lor și echilibrul în lumea sportului. Fără fapte concrete nu putem vorbi de performanțe, cu atât mai puțin sportive”, a mai precizat demnitarul.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!