A fost inaugurat noul sediu al Primăriei Valea Chioarului. Gabriel Zetea a fost prezent la eveniment - Ziarul de Maramures

A fost inaugurat noul sediu al Primăriei Valea Chioarului. Gabriel Zetea a fost prezent la eveniment

Primăria și Consiliul Local Valea Chioarului funcționează într-o nouă locație. Proiectul, în valoare de 2 milioane de lei a fost finanțat prin PNDL2.

Noul imobil al Primăriei Valea Chioarului a fost ridicat în decurs de 2 ani.

”Administrațiile locale harnice sunt cele care știu să atragă fonduri europene, guvernamentale, dar care realizează proiecte frumoase și cu banii gospodăriți cu responsabilitate din bugetul local. Un astfel de exemplu demn de urmat este administrația locală din Valea Chioarului, acolo unde primarul PSD, Ioan Sorin Burde a reușit să facă investiții în toate localitățile pe care le păstorește de atâția ani. Primăria și Consiliul Local Valea Chioarului funcționează într-o nouă locație care a fost finanțată prin PNDL 2, construcția realizându-se în decursul a numai doi ani, cu o investiție de aproximativ 2 milioane de lei. Asta înseamnă să ai primari gospodari, care știu să lucreze în interesul comunității. M-am bucurat să fiu alături de colegul și prietenul meu, primarul Ioan Burde într-un moment atât de important pentru el și pentru comunitatea din Valea Chioarului, respectiv la inaugurarea noii primării. Mă bucur să văd că aici munca în folosul cetățeanului se desfășoară în cele mai decente condiții, iar pe lângă birourile amenajate încă de anul trecut în interior, azi este gata și partea de exterior cu parcare amenajată, scări acoperite, soclu placat etc. În toate guvernările PSD proiectele comunităților din Maramureș au fost finanțate, iar Valea Chioarului este una dintre comunele care a știut cu adevărat să obțină fonduri pentru implementarea proiectelor”, a precizat Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș pe pagina sa, de Facebook.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!