Restituirea de către clienții băncilor a primelor de stat încasate nelegal până în 2016 - Ziarul de Maramures

Restituirea de către clienții băncilor a primelor de stat încasate nelegal până în 2016

În cadrul Comisiei Juridice a Senatului a fost admisă cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis pentru Legea care vizează exonerarea de la restituirea de către clienții băncilor a primelor de stat încasate nelegal până în 2016.

Președinția a invocat încălcarea Constituției și interferența în deciziile definitive ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit că primele de stat au fost plătite cu încălcarea legii către sute de mii de clienți ai unor bănci. De asemenea, Administrația Prezidențială a motivat cererea de reexaminare a legii și prin faptul că aceasta interpretează normele în vigoare și activează retroactiv.

”E important să avem o legislație clară, eficientă, care să nu dea naștere la confuzii în aplicare și care sa fie în acord cu normele constituționale”, a punctat senatorul PNL Maramureș, Cristian Niculescu Țâgârlaș.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!