Cristian Niculescu-Țâgârlaș, senator: Elevii trebuie protejați de tentațiile care produc dependență - Ziarul de Maramures

Cristian Niculescu-Țâgârlaș, senator: Elevii trebuie protejați de tentațiile care produc dependență

Cristian Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice din Senat: ”Fără săli cu jocuri mecanice la mai puțin de 300 de metri pietonali de școli. Elevii trebuie protejați de tentațiile care produc dependență și poate afecta viitorul lor!”

Plenul Senatului a votat proiectul de Lege pentru modificarea OUG nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, lege care prevede că nu se pot obține autorizații pentru jocurile de noroc la o distanță mai mică de 300 de metri pietonali de școli, locuri de joacă, bănci, asezăminte culturale sau religioase.

Potrivit proiectului de lege care merge la promulgare, pentru obținerea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, operatorii economici trebuie să facă dovada că spațiul propus îndeplinește următoarele criterii:

• nu este situat în incinta unităților de învățământ sau pe o rază de 300 m pietonali, inclusiv de campusurile aferente acestuia;
• este la o distanță minimă de 300 de metri față de locuri de joacă pentru copii, zone definite ca fiind orice spațiu închis sau în aer liber destinat utilizării de către copii;
• este la minim 300 de metri de sediul instituțiilor de credit sau a unor instituții financiar nebancare, așezăminte de cultură, sănătate, cu caracter social, de culte religioase și altele asemenea sau în perimetrul delimitat destinat acestora.

Conform noilor reglemntări, agenții economici care organizează jocuri de noroc au la dispoziție un an să se mute din sediile actuale, perioadă ce curge din momentul în care legea intră în vigoare.

“Mă bucur că în Senat ne-am manifestat ca o singură voce și am acționat în interesul românilor. Jocurile de noroc generează consecințe negative importante asupra categoriilor vulnerabile și mai ales asupra viitorului copiilor noștri. Trebuie să îi protejăm pe cei care cad pradă tentațiilor, în special pe copii, iar legea adoptată reglementează acest lucru. Fără păcănele la mai puțin de 300 de metri de școli devine o realitate”, a menționat președintele Comisiei juridice din Senat, senatorul PNL Cristian Niculescu Țâgârlaș.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!