PNL PSD AUR PSD
Guvernanții, mereu cu un pas în spatele pandemiei - Ziarul de Maramures

Guvernanții, mereu cu un pas în spatele pandemiei

Un an de pandemie în România se contabilizează în criza paturilor ATI, în lipsa tratamentului pentru bolnavii cronici, lipsa medicamentelor esențiale, iar Guvernul este la fel de arrogant și ineficient ca în prima zi, susține deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, liderul formațiunii județene și vicepreședinte national pe domeniul infrastructură.

PNL

”De un an de zile România înfruntă, la fel ca statele din lumea întreagă, pandemia de COVID-19. Încă de la început, PSD a propus mai multe soluții care au fost respinse initial de guvernați. Ulterior au preluat o parte dintre ele, dar nu suficiente. Azi rămân câteva întrebări la care nu primim niciun răspuns: Câți români ar fi evitat infectarea sau decesul? Câte firme ar fi evitat falimentul? Câți elevi au pierdut șansa la educație corespunzătoare?”, se întreabă deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

PSD

Parlamentarul de Maramureș, Gabriel Zetea arată că, ulterior, o parte dintre propunerile PSD au fost adoptate de Guvern, însă cu mare întârziere și după o opoziție crâncenă. Dintre măsurile pe care social-democrații le-au cerut încă de la început și care au fost apoi applicate amintim amânarea ratelor bancare pentru cei care au avut pierderi de venituri; plata șomajului tehnic pentru angajații companiilor care și-au închis sau redus activitatea; acordarea a 75% din salariu pentru părinții care au stat acasă cu minorii în timpul școlii online; plata unei indemnizații de 100% pentru concediul medical acordat celor infectați cu COVID-19, în perioada izolării.

Tot dintre propunerile PSD amintim stimulii de reinserție pentru cei care revin din șomajul tehnic; stimuli de inserție pentru angajarea de șomeri; bonusurile pentru personalul medical din linia întâi; amânarea obligațiilor către stat în cazul firmelor afectate de pandemie. Și IMM Invest a fost realizat cu mare întârziere și într-o formă mult mai proastă decât cea propusă de PSD. Tot dintre propunerile social-democraților au făcut parte solicitările de redeschidere a școlilor și utilizarea testelor rapide pentru identificarea SARS-CoV-2.

”Ce nu a făcut Guvernul, deși PSD a propus măsuri pe care alte state europene deja le aplică? Nu au redeschis spitalele pentru bolnavii cronici, nu susțin turismul național prin acordarea și majorarea voucherelor de vacanță, cu siguranță nu fac nimic să susțină industria ospitalității (HoReCa), refuză să achiziționeze măști de protecție și dezinfectanți de la producătorii români, nu încurajează sub nicio formă consumul de produse românești, nu au niciun plan pentru susținerea fermierilor și nu vor să susțină consumul general, care ar duce la evitarea cercului vicios al austerității”, a concluzionat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Cabinet parlamentar PSD Maramureș

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!