Oferta
Live. Deputatul Daniel Ciornei vorbeste despre sesiunile extraordinare din Parlament, Legea integrității și Legea salarizării - Ziarul de Maramures

Breaking News

Live. Deputatul Daniel Ciornei vorbeste despre sesiunile extraordinare din Parlament, Legea integrității și Legea salarizării

Deputatul AUR Maramures, Daniel Ciornei, a fost prezent la ALTERNATIVE, vineri, 7 august 2026. Parlamentarul a discutat despre cele două sesiuni extraordinare, Legea integrității, cea a salarizării, dar si despre ratificarea acordului pentru imprumutul de 544 mil. euro de la Banca Mondială.

La legea integritătii deputatul Daniel Ciornei a a bordat punctual declaratiile de avere si cele de interese, dar si justificarea averilor.

Daniel Ciornei, deputat AUR Maramures: ”Am stat aproape patru ore în Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților și încă aproape trei ore în plen, unde am susținut și am apărat amendamentele AUR. Ne-am luptat pentru fiecare amendament, astfel încât să corectăm ceea ce se mai putea corecta dintr-un proiect de lege inițiat și susținut de actuala majoritate.

Nu este normal ca un demnitar să afișeze venituri modeste, iar averea reală să fie trecută pe numele soției, al soțului sau al partenerului de viață. Dacă vorbim despre integritate și combaterea corupției, atunci regulile trebuie să fie clare pentru toți. Politicienii trebuie să își poată justifica averile, iar cetățenii au dreptul să știe dacă cei care îi conduc au dobândit legal bunurile pe care le dețin.”

Deputatul a criticat si modul în care Parlamentul este chemat să ratifice acordul de împrumut în valoare de 544 de milioane de euro încheiat între România și Banca Mondială, susținând că dosarul transmis deputaților este incomplet.

Din documentele care însoțesc acest acord reiese însă că ele figurează ca măsuri adoptate pentru obținerea împrumutului. Este o informație pe care Parlamentul și cetățenii aveau dreptul să o cunoască. Din dosarul transmis Parlamentului lipsesc Condițiile Generale ale Băncii Mondiale, documentul care stabilește inclusiv consecințele nerespectării acordului, precum și scrisoarea care definește programul și obligațiile viitoare asumate de România. De asemenea, lipsesc avize importante care ar fi trebuit să însoțească proiectul de lege”, a declarat Daniel Ciornei.

Pe final, deputatul AUR Maramures a vorbit despre activitatea si audientele Cabinetului Parlamentar. Astfel, audiențele parlamentare au loc în fiecare joi și vineri, între orele 14:00 și 18:00, la Cabinetul Parlamentar din Baia Mare, B-dul Republicii nr. 62. Persoanele care doresc să participe la audiențe sunt rugate să își facă o programare în prealabil la numărul de telefon 0758 187 592.

Alte subiecte interesante cum ar fi programul SAFE sau suspend.ro, le puteti descoperi urmarind emisiunea.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!