PNL PSD AUR PSD
Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu participă la două evenimente culturale în Maramureșul Voievodal - Ziarul de Maramures

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu participă la două evenimente culturale în Maramureșul Voievodal

Vineri, 21 aprilie 2023, ministrul Culturii, Lucian Romașcanu va fi prezent în Sighetu Marmației, unde va participa, cu începere de la ora 17.30, la Centrul Cultural Pastoral ”Sfântul Iosif Mărturisitorul” pentru a înmâna Medalia Aniversară ”Centenarul Marii Uniri” Muzeului Maramureșean.

PNL

Președintele României, Klaus Iohannis a semnat o serie de decrete de decorare privind conferirea acestei Medalii Aniversare unor instituții de cultură, în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării identității naționale și a răspândirii valorilor culturale românești dar și pentru dăruirea cu care s-au implicat în organizarea de evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri, Muzeul Maramureșean din Sighetu Marmației fiind unul dintre acestea.

PSD

Evenimentul va avea loc în Sala Festivă ”Episcop Dr. Vasile Stan” a Palatului Episcopal din Sighet. Printre vorbitori sunt anunțate nume importante din domeniul cultural și nu numai, dar și artiști locali și reprezentanți ai mediului educational și ai bisericii.

Vineri și sâmbătă, 21 și 22 aprilie 2023, la Dragomirești se desfășoară cea de-a VII-a ediție a Simpozionului Național ”Veghetori la obârșii” cu tema de cercetare ”Dragomireștii Maramureșului. Secvențe și personalități din istoria unei așezări nobiliare de pe Valea Izei”, în organizarea Centrului de Cercetări Teologico-Filosofice al obiceiurilor populare românești din Maramureș. La evenimentul dedicat celor 650 de ani de atestare documentară a localității Dragomirești (1373 – 2023) va participa, în cursul zilei de sâmbătă, 22 aprilie, și ministrul Culturii, Lucian Romașcanu dar și invitați din cadrul Academiei Române.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!