Senatul României a adoptat un proiect legislativ al cărui co-inițiator este senatorul PNL Maramures, Cristian Niculescu Țâgârlaș. Prin acest proiect legislativ se elimină una dintre cele mai frecvente și inutile surse de birocrație din relația cetățeanului cu instituțiile statului și anume solicitarea copiei actului de identitate pentru informații pe care administrația le deține deja.
Încă se mai plimbă dosare între ghișee, se solicită copii după documente și se pierde timp pentru proceduri care pot fi simplificate. Trăim într-o lume tehnologică și nu putem transfera la nesfârșit în sarcina cetățeanului sarcina de a demonstra informații aflate deja în evidențele statului, semnalează senatorul de Maramures.
Noua reglementare permite instituțiilor și entităților care furnizează servicii publice să verifice direct, cu acordul persoanei, datele de identitate și domiciliul din Registrul Național de Evidență a Persoanelor. Totodată, solicitarea și reținerea copiei actului de identitate vor fi interzise, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege, iar nerespectarea acestor obligații va putea fi sancționată.
”Rezultă mai puțină birocrație, mai puține documente inutile, o protecție mai bună a datelor cu caracter personal, simplificarea procedurilor administrative, dar mai ales respect pentru cetățeni. Îi mulțumesc colegului meu, senatorul Vasile-Ciprian Rus, inițiator principal al proiectului, pentru colaborare și îl felicit pentru consecvența și implicarea cu care a susținut acest demers legislativ de simplificare administrativă”, a subliniat senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș.
Proiectul de lege va intra si in dezbaterea comisiilor din Camera Deputatilor, cel mai probabil după vacanta parlamentară.

















