Populația de urs brun din România este de trei ori mai mare decât nivelul optim recomandat – relevă o recentă evaluare făcută de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Silvicultură. Situația a fost confirmată de ministrul Mediului, Pădurilor și Apelor, Mircea Fechet, în răspunsul trimis la interpelarea senatorului Costache Chertif (AUR) privind incidentele din ultimii ani, provocate de urși în Maramureș.
”Mă refeream la persoanele atacate de urși în Bârsana, Repedea, lângă Sighet, Ieud; la pagubele înregistrate în zonele Borșa și Moisei (culturi de porumb sau în livezi), Ocna Șugatag (stupine), Băiuț și Rozavlea (animale domestice). Dar și la prezența lor în localități: Moisei, Vișeu de Sus și – în două rânduri – în Baia Mare. Deși incidentele sunt numeroase, iar populația de urși e supradimensionată, în Maramureș s-au recoltat doar două exemplare (în 2024-2025), de pe Fondul Cinegetic 53 Țibleș. Celelalte măsuri pentru diminuarea conflictelor urs-om țin mai mult de semnalarea pericolului”, a subliniat demnitarul.
S-au instalat 50 de camere de supraveghere pe trasee turistice, zone limitrofe localităților și fonduri cinegetice, respectiv 54 panouri de avertizate în fondurile cinegetice; 14 garduri electrice la stâne sau tabere de vaci, din apropierea fondurilor de vânătoare.
”Poate ar trebui amplasate și la Guvern niște panouri care să avertizeze că trebuie să ia măsuri urgente pentru aducerea populației de urși la nivelul optim. Eu voi insista pentru aplicarea Ordonanței de Urgență 82/2021, ”privind intervenția imediată la prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urși asupra persoanelor și bunurilor acestora”. Căci lege avem, trebuie doar să fie aplicată”, a conchis senatorul Costache Chertif.