Reclama ta
Senator Sorin Vlașin: Din acest an, 15 august este și Ziua Maramureșului. Legea a fost promulgată în iulie 2025 - Ziarul de Maramures

Senator Sorin Vlașin: Din acest an, 15 august este și Ziua Maramureșului. Legea a fost promulgată în iulie 2025

Legea Ziua Maramureșului este Legea nr. 133/2025, adoptată de Parlamentul României și promulgată în iulie 2025. Aceasta instituie 15 august ca sărbătoare oficială, Ziua Maramureșului. Această lege a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 14 iulie.

August este și luna Diasporei.

”Din acest an, 15 august este și Ziua Maramureșului, o zi în care ne reamintim de ce iubim acest colț de țară care ne dă identitate, emoție și care reprezintă pentru noi toți, indiferent unde ne-am afla, ACASĂ. August este și luna Diasporei, perioada în care familiile și comunitățile maramureșene se reunesc, se bucură și sărbătoresc împreună. Pentru noi toți, Maramureșul e locul în care am învățat să stăm în genunchi în biserică și drepți și demni în fața vremurilor; e țara voievozilor, tradițiilor și oamenilor cu suflet mare și bun, e un loc care îți încântă privirea dar, ca să îl întelegi, îți trebuie un dram de iubire și un strop din înțelepciunea moroșenilor. Maramureșul înseamnă suflet, identitate, rădăcini și un legământ peste generații: „am fost și-om fi”!”, a punctat senatorul social-democrat Sorin Vlașin.

Parlamentarul a participat la evenimentele religioase care s-au desfășurat la Mănăstirea Moisei unde a avut loc și proclamarea bisericească a Zilei Maramureșului.

”Împreună cu președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, cu colegii mei și miile de credincioși veniți în pelerinaj la Mănăstirea Moisei am avut parte, ieri și astăzi de momente înălțătoare. Praznicul închinat Adormirii Maicii Domnului este una dintre cele mai iubite sărbători. Pentru noi, maramureșenii, Maica Domnului face parte din familie, este mama noastră bună, care ne veghează și ne ajută mereu. Joi seara, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Slujba Vecerniei Mari unită cu Litia la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Moisei din Maramureșul Voievodal. Iar astăzi, în ziua praznicului, Preasfințitul Părinte Iustin a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Altarul de vară din incinta Sfintei Mănăstiri, împreună cu un frumos sobor de preoți”, a relatat demnitarul.

După încheierea Sfintei Liturghii a marii sărbători a hramului Mănăstirii Moisei, a avut loc proclamarea bisericească solemnă prin citirea Actului Solemn de Proclamare a Zilei Maramureșului – 15 august – și a înmânării către autoritățile județene a icoanei cu Maica Domnului – Ocrotitoarea Maramureșului.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!