Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș a fost în Albania unde a discutat despre expertiza pe care o poate oferi țara noastră în procesul de preaderare la UE - Ziarul de Maramures

Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș a fost în Albania unde a discutat despre expertiza pe care o poate oferi țara noastră în procesul de preaderare la UE

Senatorul liberal Cristian Niculescu Țâgârlaș a fost în Albania unde a discutat despre expertiza pe care o poate oferi țara noastră în procesul de preaderare la UE. Demnitarul a participat alături de ministrul justiției Alina Gorghiu.

”Discuții utile și constructive în Albania. Alături de ministra Justiției din țara noastră, Alina Gorghiu, ne-am întâlnit cu ministrul justiției din Albania, Ulsi Manja și am discutat despre parcursul european al Albaniei și despre expertiza pe care o poate oferi țara noastră în procesul de preaderare la UE. De asemenea, am discutat despre colaborarea instituțională între cele două țări pentru combaterea corupției și în lupta împotriva crimei organizate”, a precizat Țâgârlaș.

Un subiect important pe agenda discuțiilor a fost legat de restituirea casei Iorga, în vederea realizării unui centru cultural româno-albanez și am apreciat deschiderea manifestată de autoritățile albaneze pentru această temă.

”Discuții similare am avut și cu ministrul albanez al Afacerilor Interne, Taulant Balla, alături de care am vorbit și despre combaterea traficului de droguri și a traficului de persoane, teme importante pentru guvernele ambelor țări. Împreună, prin eforturi comune, putem combate aceste fenomene care amenință siguranță cetățenilor și putem construi un viitor mai bun pentru noi toți, în Europa”, a punctat demnitarul.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!