Senator Sorin Vlașin: ”Sănătatea reprezintă o prioritate pentru Maramureș, iar atunci când autoritățile județene, locale și centrale lucrează în echipă, în folosul oamenilor, rezultatele nu întârzie să apară”. Ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rogobete, a efectuat în weekendul care tocmai s-a încheiat o vizită de lucru complexă la spitalele maramureșene.
După ce, în prima parte a zilei a vizitat spitalele din Baia Mare și a anunțat o alocare financiară importantă: 30 de milioane de lei pentru spitalele aflate în subordinea Consiliului Județean pentru aparatură medicală de ultimă generație, ministrul Sănătății a fost și la Sighetu Marmației.
Vizita a început cu un dialog constructiv și deschis despre nevoile Spitalului municipal sighetean, atât în ceea ce privește achiziția de aparatură medicală cât, mai ales, proiectul noului spital cu 183 de paturi.
Senator PSD Maramures, Sorin Vlașin: ”I-am înmânat domnului ministru o listă cu toate aceste nevoi și priorități și am convingerea că vom primi sprijinul necesar. Apoi, a urmat o vizită la Spitalul municipal, unde ministrul a discutat aplicat cu conducerea unității sanitare și cu medicii. După Sighetu Marmației, ministrul a vizitat Spitalul din Vișeu de Sus, o altă unitate medicală importantă pentru maramureșeni, care are nevoie de sprijin guvernamental. Îi mulțumim domnului ministru pentru modul în care s-a aplecat asupra problemelor prezentate și pentru atenția acordată Maramureșului și maramureșenilor. Îl felicit, de asemenea, pe președintele Gabriel Zetea pentru determinarea și perseverența cu care luptă pentru îndeplinirea obiectivelor majore ale județului.”
















