Conducerea Autorității de Supraveghere Financiară a fost audiată luni, 20 martie, de Comisia Economică și cea de Buget-Finanțe din Senatul României.
La audieri a participat și senatorul PSD Maramureș, Sorin Vlașin.
Sorin Vlașin, senator de Maramureș: ”Discuțiile cu Consiliul ASF erau extrem de necesare în acest moment fierbinte de pe piața asigurărilor. După cum știți, recent, instituția a anunțat că a cerut inițierea procedurii de faliment în cazul Euroins, liderul pieței de RCA din România. Este al doilea faliment major de pe piața asigurărilor din ultimii doi ani, iar prețul polițelor a crescut cu peste 250%. Însă lista problemelor e mult mai lungă: FGA nu are fonduri suficiente pentru a acoperi această pagubă și există deja întârzieri inclusiv la plata despăgubirilor după City Insurance; cele două companii, City Insurance și Euroins dețineau 80% din polițele RCA, iar conducerea ASF a explicat că practicau tarife foarte mici, nesustenabile și, de asemenea, au fost găsite foarte multe deficiențe, urmate de amenzi consistente. Conducerea ASF a propus ca solutii stabilirea unor tarife pentru polițele RCA la nivelul celor din luna martie a anului trecut dar și renunțarea la taxa de 1% aplicată companiilor de asigurări.”
În concluzie, dincolo de calmarea pieței, președintele Comisiei Economice a Senatului, Daniel Zamfir, a cerut ASF să-și intensifice activitățile de control și prevenire pentru ca astfel de situații să nu se mai repete.
Sorin Vlașin, senator de Maramureș: ”Foarte important este de asemenea ca toate daunele din portofoliul celor două companii de asigurări falimentare să fie achitate într-un termen cât mai scurt, în următorii 2 ani ar trebui deja efectuate plățile într-un procent considerabil. În acest sens, Comisia Economică a Senatului a solicitat o informare lunară privind stadiul plăților. Împreună cu colegii din Comisia Economică vom continua să urmărim acest subiect important, pentru că ținem cu România.”