Hipetensiunea arterială, numită azi și ,,moarte silențioasă,, deoarece, în marea majoritate a cazurilor, nu prezintă simptome clinice, diagnosticul fiind stabilit prin măsurarea valorilor tensionale cu tensiometrul, este considerată atât boală, cât și factor de risc pentru alte boli cardiovasculare (cardiopatie ischemică cronică, infarct miocardic, accident vascular etc), unele cu risc vital. Acesta este motivul pentru care specialiștii consideră că tratamentul unei persoane cu HTA trebuie să fie complex, să nu se adreseze doar scăderii valorilor tensionale și să vizeze toți factorii de risc cardiovasculari identificați.
Principalul obiectiv al tratamentului la pacientul hipertensiv este de a atinge reducerea maximă a riscului total pe termen lung privind mortalitatea şi morbiditatea cardiovasculară. Aceasta presupune tratamentul tuturor factorilor de risc reversibili identificați, inclusiv fumatul, dislipidemia, obezitatea abdominală şi diabetul, managementul adecvat al condițiilor clinice asociate, precum şi tratamentul tensiunii arteriale ridicate.
Recomandarea este de a atinge o tensiune arterială țintă sub 140/90 mmHg în cazul persoanei care nu suferă de diabet zaharat. Pentru a maximiza protecția cardiovasculară la pacienții diabetici, este recomandabil ca tratamentul să fie mai intens şi o țintă tensională < 130/80 mmHg este astăzi recomandată de medici. Mai mult, în cazul pacienților cu diabet zaharat, există dovezi foarte solide privind efectul benefic (reducerea complicațiilor macrovasculare şi microvasculare) al unei scăderi tensionale mai mari.
Pe baza dovezilor existente se poate recomanda ca tensiunea arterială să fie scăzută cel puțin sub 140/90 mmHg la toți pacienții hipertensivi, şi că valoarea tensională cea mai joasă tolerată trebuie urmărită. Tratamentul antihipertensiv ar trebui să fie mai agresiv la pacienții diabetici, la care ținta tensiunii arteriale < 130/80 mmHg pare a fi una rezonabilă.
Limite similare ar trebui adoptate şi la indivizii cu istoric de boală cerebrovasculară şi ar trebui cel puțin luată în considerare şi la pacientii cu boală coronariană ischemică.
