Fotbal: CS Minaur Baia Mare – Universitatea Craiova: 0-4 (0-2) - Ziarul de Maramures

Fotbal: CS Minaur Baia Mare – Universitatea Craiova: 0-4 (0-2)

Miercuri după-amiază spre seară, tribune aproape goale (reprezentanții echipelor și presa), o optime de finală din Cupa României și două echipe dornice să rezolve cazul, notează minaur.ro.

În felul lor. Universitatea Craiova, deținătoarea trofeului și ocupanta poziției a doua în clasamentul Ligii 1, chitită să repete isprava și în acest sezon, a venit cam cu ce are mai bun și a intrat în teren exact așa cum trebuie să facă o echipă profesionistă. Și-a văzut de joc, a marcat rapid două goluri și a liniștit mai apoi apele. A venit și partea a doua, în care a mai rezolvat o dublă în decurs de 2-3 minute și apoi s-a liniștit. Practic, Craiova a obținut succesul pe care a scontat mai toată lumea.

Minaur, locul 1 în seria a 10-a din Liga 3, a încercat să țină piept mult mai puternicei sale adversare, jucând așa cum a putut și cât a lăsat-o adeversarul. A încercat să construiască, s-a apropiat în mai multe rânduri de careul advers, au fost și niște finalizări, dar nu s-a putut mai mult. Până la urmă, Minaur a ajuns în optimile de finală ale Cupei României, ceea ce nu este deloc puțin lucru. Pentru această performanță, trupa antrenată de Ciprian Danciu merită toate felicitările. Urmează o zi de odihnă și apoi un nou meci, de această dată în campionat, acasă cu Someșul Dej.

CS Minaur Baia Mare – Universitatea Craiova: 0-4 (0-2)

Stadionul “Viorel Mateianu” din Baia Mare; fără spectatori
Arbitri: Rareș George Vidican – Ioan Alexandru Corb (Satu Mare), Cosmin Bojan (Târgu Mureș). Arbitru de rezervă: Dragoș Nicolae Lunca (Cluj-Napoca). Observatori: Dan Jiga (Bistrița), Tiberiu Gabor (Reghin)
Minaur (antrenor Ciprian Danciu): 34. Alexandru Gudea – 23. Ciprian Duruș (2. Dacian Dunca – min. 59), 3. Răzvan Lazăr, 5. Gabriel Oiță, 15. Adrian Neacșu (8. Denis Matei – min. 46), 27. David Simion, 24. Adrian Micaș (11. Romario Rus – min. 81), 10. Mircea Donca (94. Valer Giurgiu – min. 59), 14. Sergiu Ciocan, 17. Alin Văsălie (93. Viorel Chinde – min. 59), Ciprian Stanciu
Rezerve neutilizate: 77. Raul Baila – 28. Arthur Teut, 99. Gabby Batchabi-Nana, 7. Cosmin Berindea
Craiova (antrenor Laurențiu Reghecampf): 1. David Lazar – 5. Bogdan Vătăjelu, 6. Vladimir Screciu, 23. Marius Constanțin, 4. Mihai Bălașa, 16. Dan Nistor (21. Matteo Fedele – min. 46), 22. Gustavo Vagenin (10. Ionuț Vână – min. 46), 14. Alexandru Crețu, 19. Elvir Koljic (18. Ștefan Vlădoiu – min. 58), 20. Jovan Markovic (7. Mihai Roman – min. 58), 17. Ștefan Baiaram (26. Antoni Ivanov – min. 46)
Rezerve neutilizate: 13. Mirko Pigliacelli – 3. Nicușor Bancu, 33. Mihai Căpățînă, 15. Lyes Houri

Cum s-au marcat golurile

min. 9 – lovitură liberă de la 20m central, Gustavo execută cu stângul, peste zid, în stânga portarului Gudea: 0-1
min. 13 – arbitrul acordă penalty la intervenția lui Neacșu asupra lui Koljic. Bate Marius Constantin, pe jos, în dreapta portarului, lângă bară: 0-2
min. 54 – lovitură liberă din lateral dreapta, bate Vînă la prima bară, Bălașa reia cu capul pe spate, balonul se duce în plasă, la colțul lung: 0-3
min. 56 – Markovic primește un balon în adâncime, pe dreapta, centrează bine la bara a doua, de unde Koljic reia cu capul în plasă: 0-4

Foto-CS Minaur

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!