Duminică seara, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și MKS Zaglebie Lublin, din cadrul primei etape a fazei grupelor (în speță, Grupa B) din EHF European League. Minaur a reușit să-și apropie victoria, după un meci în care a muncit de la început la sfârșit, echipa poloneză fiind una puternică, fără îndoială, nu degeaba ocupă prima poziție în clasamentul primei divizii, scrie minaur.ro.
Ambele echipe au avut miercuri meciuri tari, noi cu Vâlcea, ele cu Perla Lublin, cealaltă putere din Polonia, așa că aici am fost egali. A contat deplasarea, a mai contat și avantajul publicului propriu (din nou la înălțime). Minaur a condus aproape tot timpul, iar victoria este pe deplin meritată. Dacă vom elimina momentele de neatenție (6-7 baloane pierdute extrem de ușor), jocul va fi și mai cursiv și mai frumos.
Minaur a început tare și a condus cu 4-2 (min. 5), dar Lubin n-a dezarmat și în două minute a marcat de trei ori: 4-5 (7), ba chiar se duce la două goluri distanță: 5-7 (9), 6-8 (10). Se înscriu multe goluri, ritmul e bun, iar prima repriză este dominată de reușitele japonezei Fujita și cele ale Cristinei Laslo, în timp ce de la oaspete s-a remarcat Kochaniak-Sala. Avem egal până la 11-11 (20), după care ne deprindem binișor în ultimele 10 minute ale primei părți, când apărarea este mult mai activă: 18-14 (pauză).
În partea a doua ținem o distanță de 2-4 goluri și pare că așa se va merge până la final: 19-17 (34), 22-18 (37), 25-22 (42). Cu 10 minute înainte de ultimul fluier e 28-25. Andreea Popa este omul finalului de meci, ea reușind goluri prețioase, în condițiile în care am jucat de mai multe ori în inferioritate numerică, iar Laslo a fost ținută om la om. De la 29-26 se ajunge la 29-29 (53) și ne temem. Burlachenko ratează de pe 6m, Galinska aruncă peste poartă, iar Fujita ne aduce în avantaj: 30-29 (min. 54.42). Pandzic prinde la Kochaniak-Sala, apoi Laslo înscrie pentru 31-29 (55.54). Polocoșer este eliminată, Gorna marchează, dar și Fujita își face datoria: 32-30 (57.26). Milojevic punctează, dar o face și Popa: 33-31 (58.18). Din nou printre Pandzic și Popa înscrie, iar meciul se termină cu 34-32, spre satisfacția suporterilor echipei Minaur. A fost și o micuță galerie a echipei din Lubin (noi am numărat șase persoane), dar am mai fost și alții prin tribune.
CS Minaur Baia Mare – MKS Zaglebie Lubin: 34-32 (18-14)
Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 600 spectatori
Arbitri: Dragana Jakovljevic și Danijela Sando Kovacevic (Serbia). Delegat EHF: Wassili Fegir (Ucraina)
Aruncări de la 7m: 1-7 (transformate: 1-6; a ratat Kochaniak-Sala). Minute de eliminare: 8-4
CS Minaur: Cristina Enache (7 intervenții), Amra Pandzic (6 intervenții, a apărat un 7m) – Cristina Laslo 7, Andreea Popa 7, Asuka Fujita 6, Jelena Lavko 5 (unul din 7m), Yaroslava Burlachenko 4, Alexandra Severin 3, Anca Polocoșer 1, Angela Cioca 1, Ana Maria Tănasie, Eva Kerekes, Karoline de Souza, Andreea Țîrle, Maria David (nu a intrat). Antrenori: Raul Fotonea și Daniel Apostu
Lubin: Monika Waz (14 intervenții), Katarzyna Drzemicka – Emilia Galinska 7 (5 din 7m), Kinga Jakubowska 5 (unul din 7m), Adrianna Gorna 5, Karolina Kochaniak-Sala 4, Daria Zawistowska 4, Jovana Milojevic 3, Joanna Drabik 2, Patricia Machado Matielli 2, Aneta Labuda, Kinga Grzyb, Malwina Hartman, Daria Milek. Antrenori: Bozena Karkut, Renata Jakubowska
Declarații după meci
Bozena Karkut (antrenorLubin): “Întâi de toată vreau să felicit echipa gazda pentru victorie. Echipa mea n-a făcut un meci prea bun în apărare, iar portarul nostru deși a scos multe mingi, a fost pusă în situații grele. În ceea ce privește grupa din care face parte, pot spune că ne vom bate cu fiecare echipă pentru victorie și sperăm să obținem mai mult. Noi vrem în întrecerea internă să câștigăm, de asemenea și în Cupa Poloniei”.
Emilia Galinska (jucătoare Lubin): “ Vreau și eu să felicit echipa din Baia Mare pentru victorie. A jucat un handbal de nivel înalt, dar noi am fi putut avea o apărare ceva mai bună. Trebuie să schimbăm ceva, asta este clar și sunt convinsă că meciul următor va fi altfel”.
Raul Fotonea (antrenor Minaur): “A fost meciul cu Vâlcea miercuri, acum acesta. Două competiții diferite și va trebui să ne reconectăm pentru fiecare săptămână, de acum până la finalul lunii februarie, deoarece avem foarte multe meciuri, tot la 3-4 zile. Știam că echipa poloneză se va bate pentru fiecare minge, că joacă rapid. S-a alergat foarte mult și am avut mult de lucru. Vreau să felicit și eu echipa din Lubin pentru jocul prestat.”
Anca Polocoșer (jucătoare Minaur): “A fost un meci greu. Ne doream foarte mult să câștigăm acest meci și până la urmă ne-a ieșit, dar a fost greu, foarte greu. E o echipă puternică, n-a fost chiar cel mai ușor început. Știm însă că ne dorim să continuăm cu victorii.”
Programul grupei B
Etapa 1. Duminică, 9 ianuarie: CS Minaur – MKS Lubin: 34-32; Les Neptunes de Nantes – SG BBM Bietigheim: 25-27
Etapa 2. Sâmbătă, 15 ianuarie: Bietigheim – Minaur (17.00, la Ludwigsburg). Duminică, 16 ianuarie: Lubin – Nantes (17.00)
Etapa 3. Sâmbătă, 22 ianuarie: Bietigheim – Lubin (19.00). Duminică, 23 ianuarie: Nantes – Minaur (15.00)
Etapa 4. Duminică, 6 februarie: Minaur – Nantes (13.00); Lubin – Bietigheim (17.00)
Etapa 5. Sâmbătă, 12 februarie: Bietigheim – Nantes (17.00). Duminică, 13 februarie: Lubin – Minaur (17.00)
Etapa 6. Sâmbătă, 19 februarie: Minaur – Bietigheim (17.00). Duminică, 20 februarie: Nantes – Lubin (15.00).
Foto-CS Minaur