Minaur participă la Memorialul “Edward Jankowski” de la Lublin - Ziarul de Maramures

Breaking News

Minaur participă la Memorialul “Edward Jankowski” de la Lublin

Memorialul Edward Jankowski va avea un caracter internațional și se va disputa în perioada 18-20 august. Pe lângă echipa gazdă, MKS Funfloor Lublin, vicecampioana ediției trecute a campionatului polonez, vor participa Iuventa Michalovce (Slovacia), CS Minaur Baia Mare. Al patrulea loc este completat de o echipă din Superliga feminină, MKS PR Urbis Gniezno (locul 8 sezonul trecut), scrie minaur.ro.

Prima ediție a acestui eveniment urmează să fie doar o deschidere în Lublin, deoarece conducerea clubului dorește ca Memorialul “Edward Jankowski” să devină un eveniment ciclic și un punct important pe harta evenimentelor sportive de vară din Polonia.

Memorialul face parte, de asemenea, din sărbătorirea a 30 de ani de existență a echipei Lublin din prima ligă.

Seria va fi deschisă de fetele antrenate de Edyta Majdzinska împotriva CS Minaur Baia Mare, vineri, 18 august, de la ora 17.00 (în țara naostră). Două ore mai târziu, echipele Iuventa Michalovce și MKS PR Urbis Gniezno vor juca în meciul al doilea.

Sâmbătă, 19 august, de la ora 17.00, avem meciul MKS FunFloor Lublin – Gniezno, ira de la ora 19.00, partida dintre Minaur și Michalovce. În fine, duminică, 20 august, de la ora 11.00, Minaur întâlnește pe Griezno, iar de la ora 13.00 vom avea Lublin – Michalvoce.

Fetele de la Minaur au disputat opt jocuri de pregătire: 28-20 cu Alba Fehervar (în deplasare); 32-38 și 28-32 cu echipa națională a Japoniei (în Ungaria); 34-35 cu Corona Brașov (acasă); 28-25 cu MKS Lublin (Polonia – acasă); 28-19 cu Dacia Mioveni (la Zalău); 23-22 cu Măgura Cisnădie (joc întrerupt în min. 53); 25-25 cu HC Zalău (la Zalău).

Debutul în noua ediție de campionat este programat pe 30 august, dată la care Minaur va juca acasă cu Măgura Cisnădie.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!