Minaur se impune fără emoții în fața echipei din Odesa - Ziarul de Maramures

Breaking News

Minaur se impune fără emoții în fața echipei din Odesa

Echipa de handbal masculin a CS Minaur Baia Mare a debutat joi seara în noua ediție a EHF European Cup, adversara echipei noastre fiind Odesa (Ucraina), scrie minaur.ro.

Meciul s-a disputat în Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare, iar Minaur s-a impus fără probleme, în fața unui adversar care e mai mult cu gândul la cei de acasă decât la handbal. Șansele lor erau mici încă din start, mai ales că ambele jocuri din turul al doilea se dispută în Baia Mare.

Al doilera meci va avea loc sâmbătă, 21 octombrie, tot de la ora 18.00 și cu aceiași oficiali (se poate urmări și al doilea meci pe canalul de youtube al clubului băimărean).

Meciul din prima manșă n-a avut istoric, Minaur reușind să se deșprindă încă din start, să înscrie din orice poziție, iar rezultatul final a fost 52-26 (23-10). Singurul jucător de câmp de la noi care n-a marcat a fost Vlad Pop, el având o singură șansă. Probabil, în meciul al doilea vor juca mai mult tinerii, dar asta va decide conducerea tehnică. Să mai spunem că la noi nu au evoluat, din varii motive, Fotache, Al-Khafadji, Bera, Vujovic, Vujic sau Sîncu.

CS Minaur Baia Mare – Odesa: 52-26 (23-10)

Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 900 spectatori
Au arbitrat: Marija Ilieva și Silvana Karbeska (Macedonia de Nord). Delegat EHF: Peter Eles (Ungaria)
Aruncări de la 7m: 2-2 (toate transformate). Minute de eliminare: 6-6 (Mollino, Cumpănici, Ardelean / Iujbabenko 2, Petrașciak)
CS Minaur: Anton Terekhov (3 intervenții), Barna Buzogany (7 intervenții) – Nemanja Ratkovic 10, Nikola Ivanovic 9, Gabriel Cumpănici 6, Anderson Mollino da Silva 5, Lucas Sabou 5 (unul din 7m), Artem Kozakevych 3, Tomas Cip 3, Robert Nagy 2, Remus Chiș 2, Ovidiu Ardelean 2, Erik Pop 2 (unul din 7m), Milan Kotrc 2, Tudor Botea, Vlad Pop. Antrenori: Iulian Alexandru, Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș
Odesa: Vadim Leontiev (7 intervenții), Roman Dendenberia (o intervenție), Maksim Leiba – Denis Savarin 7, Marat Sahdieiev 5, Mykyta Ișkin 5, Viktoy Maloman 3, Stepan Nikoliuk 3 (2 din 7m), Anton Petrașciak 2, Daniile Patsaliuk 1, Anatoli Gusinin, Ivan Savciuk, Oleksandr Kolesnikov, Oleksandr Iujbabenko, Andrii Nipolzov, Vadim Polisciuk. Oficiali: Yevhen Marcenko, Dmitro Pigar, Mikola Pliuiko.

Foto: CS Minaur

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!