Nadia Coreniuc, convocată în premieră la naționala României U15 - Ziarul de Maramures

Breaking News

Nadia Coreniuc, convocată în premieră la naționala României U15

Începutul de an 2024 vine cu o veste excelentă pentru fotbalul feminin băimărean: tânăra jucătoare Nadia Coreniuc (14 ani) a fost convocată în premieră la naționala României U15.

După ce alte 2 jucătoare au participat anul trecut (2023) la acțiunile echipelor naționale de junioare, Anamaria Samok (U17) şi Andreea Cândea (U15), clubul fanion al județului, ACS Fotbal Feminin Baia Mare trimite şi a treia jucătoare la Națională: Nadia Coreniuc, în vârstă de doar 14 ani, născută la Sighetu Marmației, un adevărat talent la categoria ei de vârstă şi care joacă pe postul de mijlocaş.

Nadia a fost remarcată de mai mulți antrenori profesionişti în domeniu şi în perioada 8-11 februarie a făcut pasul cel mare, participând la convocarea de la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, acolo unde a avut loc acțiunea de selecție a naționalei României U15 (antrenor principal Ionuț Florea).

Felicitări clubului ACS Fotbal Feminin Baia Mare care a reuşit performanța să trimită deja şi a 3-a jucătoare la Națională, situație unică în fotbalul din județul Maramureş! Este încă o dovadă a seriozității celor din club, astfel încât se confirmă faptul că fotbalul feminin are viitor în Baia Mare.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!