Duminică, Sala “Radu Voina” din Sighișoara a fost gazda partidei dintre CSM din localitate și CS Minaur Baia Mare, joc din cadrul etapei a III-a din Liga Zimbrilor. Am avut niscaiva emoții în prima repriză, când jocul nostru de atac n-a prea mers, dar în partea a doua s-a pus osul serios în apărare (a ținut bine și poarta), am primit doar 7 goluri și am marcat de 16 ori, obținând o victorie la 10 goluri diferență, poate prea dură pentru ceea ce s-a jucat, scrie minaur.ro.
Este primul succes pentru Minaur în acest sezon de Liga Zimbrilor, unul venit la timp, un succes care ne scoate din zona urâtă a clasamentului. Vine un meci derby, cu Turda, duminica viitoare.
CSM Sighișoara – CS Minaur Baia Mare: 20-30 (13-14)
Sala sporturilor “Radu Voina” din Sighișoara; cca 1.200 spectatori
Arbitri: Ninel Costache (București) – Adrian Vasile (Ploiești). Observator: Valentin Călina (Pitești)
Aruncări de la 7m: 7-4 (transformate: 6-4; a ratat Olteanu). Minute de eliminare: 6-6 (Teca 2, Vancea / Kozakevych 2, Nagy)
Sighișoara: Adrian Țenghea (13 intervenții), Cristian Niculai, Marius Seișan – Alexandru Asoltanei 5 (3 din 7m), Gabriel Massuca Teca 4, Sergiu Olaru 3 (2 din 7m), Alexandru Căpățînă 3, Mihai Dobra 2, Ramon Șomlea 1, Călin Leordean 1, Denis Olteanu 1 (din 7m), Ciprian Vancea, Alexandru Csepreghi, Robert Mărginean. Nu a jucat Mihai Baba. Antrenori: Marius Stavrositu, Flavius Adam
CS Minaur: Anton Terekhov (13 intervenții, a apărat și un 7m), Hayder El-Khafadji (o intervenție), Barna Buzogany – Stevan Vujovic 8 (4 din 7m), Anderson Mollino da Silva 5, Robert Nagy 4, Milan Kotrc 4, Tudor Botea 2, Artem Kozakevych 2, Stefan Vujic 2, Vlad Pop 1, Lucas Sabou 1, Viorel Fotache 1, Erik Pop, Gabriel Cumpănici, Nemanja Ratkovic. Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș
Etapa a 3-a
Dinamo București – CSM Bacău: 47-32
SCM Politehnica Timișoara – “U” Cluj-Napoca: 31-31
CSU din Suceava – Steaua București: 31-26
CSM Sighișoara – CS Minaur Baia Mare: 20-30
CSM Vaslui – CSM Constanța: 21-32
HC Buzău – CSM Focșani: 31-25
Potaissa Turda – CSM București (luni, 11 septembrie, 17.30, Pro Arena). Arbitri: Ionuț Cazan – Gesur Suliman (București). Observator: R. Cojocaru (Brașov)
Clasament
Dinamo București – 9p (119-85) – 3
CSM Constanța – 7p (84-72) – 3
CSM București – 6p (56-50) – 2
Potaissa Turda – 4p (65-58) – 2
ACS HC Buzău – 4p (84-79) – 3
Minaur Baia Mare – 4p (94-91) – 3
Steaua București – 4p (94-92) – 3
“U” Cluj-Napoca – 4p (97-103) – 3
CSM Bacău – 4p (88-100) – 3
CSU Suceava – 3p (97-96) – 3
CSM Focșani – 3p (80-96) – 3
Poli Timișoara – 2p (83-84) – 3
CSM Vaslui – 1p (85-103) – 3
CSM Sighișoara – 0p (68-84) – 3
Etapa 4. Joi, 14 septembrie: “U” Cluj – Dinamo. Vineri, 15 septembrie: CSM București – Vaslui (17.00). Duminică, 17 septembrie: Focșani – Sighișoara; Bacău – Buzău; Suceava – Timișoara; Steaua – Constanța (15.30, Pro Arena); CS Minaur – Potaissa (17.30, Pro Arena).
Foto: CS Minaur